Prima pagină » Știri » Mazăre, trimis în judecată în dosarul privind subevaluarea unor terenuri. La cât se ridică prejudiciul

Mazăre, trimis în judecată în dosarul privind subevaluarea unor terenuri. La cât se ridică prejudiciul

Mazăre, trimis în judecată în dosarul privind subevaluarea unor terenuri. La cât se ridică prejudiciul
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată de DNA Constanța în dosarul în care este cercetat pentru vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate, procurorii stabilind că în acest caz bugetul Primăriei Constanța a fost prejudiciat cu peste patru milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Constanța, în 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu privind corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/metrul pătrat, a unui teren în suprafață de 15.465,91 metri pătrați, situat în stațiunea Mamaia. Astfel, el a provocat Primăriei Constanța un prejudiciu de 1.104.884 euro și, totodată, au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului terenului.

În 28 februarie 2007, primarul Constanței și-ar fi îndeplinit din nou în mod defectuos atribuțiile de serviciu, vânzând, la un preț scăzut, alte două terenuri aparținând Primăriei Constanța, unul de 11.890 metri pătrați, iar celălalt de 502,81 metri pătrați, în acest caz prejudiciul produs municipiului Constanța fiind de 2.971.420 de euro.

Conform DNA, Radu Mazăre ar fi stabilit cu intenție o valoare diminuată față de valoarea comercială reală pentru o suprafață de 11.890 de metri pătrați de teren din stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Hortolomei-Moscu, inculpată și ea în același dosar.

În 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei-Moscu și SC Mehmetoglu SRL au cumpărat de la RAEDPP Constanța un alt teren, în suprafață de 502,81 metri pătrați, știind că prețul era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante tot de Hortolomei-Moscu. Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestora.

De asemenea, Radu Mazăre mai este acuzat și că, după trimiterea sa în judecată, în octombrie 2008, împreună cu Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica și Nora Alina Chircă, dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, primarul Constanței, deși avea obligația legală, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea.

În același dosar, Radu Mazăre mai este acuzat și de faptul că Primăria Constanța nu a executat o hotărâre definitivă a instanței.

„În intervalul de timp dintre 17 martie 2009, data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 20821/20.11.2008, și până în prezent, inculpatul Radu Mazăre, cu știință, nu și-a îndeplinit obligația care decurgea din funcția de primar al municipiului Constanța privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanța, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum și un avantaj patrimonial pentru persoana care folosește, în prezent, fără drept cele două imobile”, se mai precizează în rechizitoriul procurorilor anticorupție constănțeni.

Potrivit acestora, nici Primăria Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu au comunicat până în prezent dacă se constituie parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru.

În acest dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a lui Radu Mazăre, pentru patru infracțiuni de abuz în serviciu, și a Sorinei Gina Hortolomei-Moscu, la data faptelor reprezentant al societăților comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru două infracțiuni de spălare a banilor. Au fost trimise în judecată și SC Mehmetoglu SRL, pentru două infracțiuni de spălare a banilor, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru spălare a banilor. De asemenea, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra celor două terenuri din Mamaia vândute către Sorina Gina Hortolomei-Moscu.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Constanța cu propunere menținere a măsurilor asigurătorii.

Primarul Radu Mazăre spunea, în octombrie 2014, că pentru vânzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis în judecată în 2008 de DNA București, dar că în prezent este urmărit penal de DNA Constanța pentru vânzarea unei jumătăți din terenul respectiv, precizând că acuzațiile sunt diferite.

În 6 februarie, Direcția Națională Anticorupție arăta, într-un comunicat de presă, că procurorii DNA Constanța au dispus extinderea urmăririi penale față de Radu Mazăre, pentru abuz în serviciu.

În ordonanța de extindere a urmăririi penale se arăta că, în 24 octombrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a membrilor unei comisii de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanța, din care făceau parte: primarul Radu Mazăre, Nicușor Daniel Constantinescu – fost consilier municipal, Constantin Racu – fost director al Direcției Administrație Publică, Daniela Ramona Dospinescu – directorul Direcției Patrimoniu, Ion Marica – directorul Direcției Tehnic Investiții, Dan Miron – fost consilier municipal și consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă și Bogdan Ghițulescu, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

„De la acea dată și până în prezent, suspectul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea următorilor: Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea”, susțineau procurorii DNA.

În acest dosar, Radu Mazăre a fost audiat la DNA Constanța în 6 februarie, dar și în 20 martie. El spunea că în cazul celor două terenuri este vorba despre vânzări stabilite de Consiliul Local (CL) Constanța, evaluate de un evaluator și negociate, „nu sub valoarea evaluării”, de către o comisie a CL.

„După ce cetățeanul semna cu comisia Consiliului Local și plătea avansul, primarul semna contractul. (…) Și acolo sunt acuzat eu, nimeni altcineva: nici evaluator, nici consilieri locali, nici nimeni”, afirma Radu Mazăre.

DNA a cerut Consiliului Local Constanța să se constituie parte civilă în acest dosar al lui Radu Mazăre, însă după ce consilierii au supus la vot cererea rezultatul a fost neconcludent, înregistrându-se mai multe abțineri, chiar din partea consilierilor PSD, decât voturi „pentru” sau „împotrivă”.

Șeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Constanța, Irina Pânzariu, afirma, în ședința din 30 martie a Consiliului Local, că DNA îl anchetează pe Radu Mazăre pentru subevaluarea unui teren de 12.000 de metri pătrați în zona Cazino Mamaia și pentru subevaluarea altui teren la Club Castel tot în Mamaia, de 15.000 de metri pătrați, ambele fiind vândute, primul în 2007, iar al doilea în 2004 și că acele terenuri au fost vândute de către Consiliul Local.

„Procedura de vânzare a bunurilor a fost aprobată de Consilul Local. Tot Consiliul Local a aprobat și vânzarea celor două terenuri și tot prin hotărâre de Consilucomisia de vânzare a fost mandatată să-și însușească în numele Consiliului Local întreaga documentație care stă la baza acestor vânzări, cât și raportul de evaluare”, a explicat Irina Pânzariu, care a menționat că prețul de vânzare a fost stabilit pe baza unui raport de evaluare.

Viceprimarul Decebal Făgădău a cerut, în cadrul ședinței, să nu se constituie parte civilă Consiliul Local, în timp ce Sorina Tușa, consilier PNL, a solicitat ca CLM să se constituie parte civilă în acest dosar.

Votul a fost unul strâns, șase consilieri au fost „pentru”, șase au votat „împotrivă”, iar 11 s-au abținut, printre aceștia fiind și consilieri PSD. În această situație, proiectul nu a fost aprobat, nici nu a fost respins, ci practic nu s-a adoptat nicio hotărâre.

Radu Mazăre este urmărit penal de DNA în mai multe dosare, iar în prezent se află în arest preventiv.

Instanța supremă a decis definitiv, joi, ca primarul Constanței, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații și respectiv câștigarea unei licitații.

Citește și