MDRT atenționează beneficiarii de fonduri UE: Contractele cu întârzieri „excesive” pot fi reziliate
Reprezentanții MDRT atenționează beneficiarii de proiecte derulate prin Programul Operațional Regional (POR) că atunci cand întârzierile în implementarea investițiilor sunt „excesive” se poate ajunge inclusiv la rezilierea contractului de finanțare.
Consiliul de supraveghere a gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile, înființat prin ordin al ministrului Eduard Hellvig, a avut joi o primă întâlnire de lucru pentru a evalua stadiul Programului Operațional Regional, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), prin Autoritatea de Management a acestui program.
Instituția precizează, într-un comunicat, că pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene gestionate prin acest program, MDRT urmărește, pe lângă finalizarea contractării sumelor alocate României, și eficiența proiectelor implementate de beneficiari cu finanțare din acest program.
Reprezentații MDRT au ajuns la concluzia că este nevoie de o mai atentă monitorizare a stadiului proiectelor aprobate, astfel că vor fi urmărite și analizate periodic atât respectarea graficelor de activitate sau de rambursare asumate de beneficiari, cât și măsurile care pot fi aplicate,de MDRTsau de beneficiar, pentru impulsionarea implementării și finalizării respectivelor proiecte.
„Deși este un indicator bun, nu ne putem mulțumi doar cu faptul că am atins un nivel de 94,67% la capitolul contractare a fondurilor europene prin POR. În paralel, avem permanent în vizor faptul că finanțările au fost aprobate cu scopul de a produce rezultate concrete. De aceea, este necesar să știm în timp util care beneficiari întâmpină dificultăți în implementare și care sunt cauzele, pentru a lua cele mai bune decizii cu privire la modul în care îi putem sprijini să atingă țintele propuse, dacă e cazul”, a declarat Marcel Boloș, secretar de stat în MDRT.
Secretarul de stat a adăugat că, având în vedere stadiul avansat al programului, și pretențiile cu privire la atingerea țintelor au crescut.
„Ca urmare, beneficiarii trebuie să conștientizeze că, atunci cand întârzierile în implementarea unor proiecte sunt excesive, se poate ajunge inclusiv la rezilierea contractului de finanțare. Măsura nu este una care vizează din start o sancționare a beneficiarilor, ci una care încearcă să prevină eventuale viitoare dezangajări de fonduri”, se spune în comunicat.
Consiliul de supraveghere a gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile are ca atribuție principală monitorizarea gradului de absorbție a fondurilor alocate prin POR.
Pentru perioada 2007-2013, programul are un buget de circa 4,3 milioane de euro, din care circa 3,5 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile alocate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
La data de 3 septembrie, programul avea un stadiu de contractare de 94,67% (raportat la sumele FEDR alocate), corespunzător unui număr de 3.158 de contracte de finanțare semnate cu beneficiarii.
Reprezentanții MDRT au mai anunțat, joi, că vor propune Comisiei Europene ca școlile și spitalele să poată fi reabilitate termic din fonduri europene.