MECTS: Elevii ai căror părinți muncesc în străinătate vor putea comunica mai ușor cu aceștia

Publicat: 21 12. 2012, 15:52
Actualizat: 03 08. 2014, 07:01

Elevii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate vor putea lua legătura mai ușor cu aceștia prin aplicația virtuală Skype, care va putea fi accesată în bibliotecile publice, în baza unui parteneriat semnat de Ministerul Educației și o organizație a româncelor din Italia.

Potrivit Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), secretarul stat pentru învățământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a semnat un acord de parteneriat pe doi ani privind implementarea proiectului „Te iubește mama”, care aparține L`Associazione delle Donne Romene in Italia (ADRI).

Reprezentanții ministerului spun că acest proiect are scopul de a-i ajuta pe elevii români să ia legătura cu părinții lor aflați la muncă peste hotare. Concret, fiecare dintre copii va putea să acceseze aplicația virtuală Skype, disponibilă în bibliotecile publice, pentru a putea comunica audio și video cu cei dragi, precizează sursa citată.

„Ministerul Educației se angajează, astfel, să susțină prin mijloacele pe care le are la dispoziție, promovarea în teritoriu a acestei facilități și să acorde sprijinul necesar derulării proiectului. Proiectul se înscrie în eforturile Ministerului Educației de a crea condițiile unei dezvoltări sănătoase din punct de vedere emoțional și social pentru copiii care, lipsiți de prezența permanentă a părinților lor, pot deveni vulnerabili”, se mai arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de MECTS.

În iunie 2012, peste 84.000 de copii aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, peste 3.500 dintre ei fiind în sistemul de protecție specială, a precizat Direcția pentru protecția copilului din Ministerul Muncii, într-un răspuns solicitat de agenția MEDIAFAX.