Media obținută la Evaluarea Națională (EN VIII) este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.
Evaluarea Națională se desfășoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a, iar media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
În baza notei obținute la evaluarea națională, absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
MEDIA de ADMITERE la LICEU 2019. Cum se calculează
Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4829/30.08.2018, privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2019-2020, arată că „Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.” Excepție fac colegiile naționale militare.
MEDIA de ADMITERE la LICEU 2019. Nota 5 sau sub această medie
Elevii care au obținut sub nota 5 trebuie să știe următoarele, potrivit Anexei nr. 1 la ordinul MECTS nr. 4802/31.08.2010, privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012:
Art. 4.
(6) Media generală la Evaluarea Națională se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.
(7) Media generală la Evaluarea Națională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obținute la Evaluarea Națională sunt inferioare notei cinci.
(8) Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci.
(9) Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a și media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.
Rezultatele înainte de contestații înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2019 au fost publicate de către Ministerul Educației Naționale. 429 de elevi au încheiat examentul cu media generală 10.
Ministerul Educației Naționale anunță, marți, că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a, înainte de contestații, sesiunea 2019.
Situația statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidați prezenți, 106.838 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 429 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidați prezenți dintr-un total de 155.020 de elevi înscriși.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidați (80,6%), iar 1.956 de candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 91.606 candidați (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidați au obținut nota 10 (zece).
La limba și literatura maternă, 8.130 de candidați au obținut note mai mari sau egale cu 5.
Opt elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Absolvenții clasei a VIII-a pot contesta notele tot marți, în intervalul orar 14:00-20:00. Acestea vor fi analizate în perioada 26-28 iunie, urmând ca sâmbătă, 29 iunie, să fie afișate rezultatele finale.