Mediafax: Raportul MCV remarcă progrese în România, dar critică Parlamentul și consideră numirea șefului DIICOT ”un test”
Raportul MCV subliniază faptul că progresele remarcate în precedentul raport, din ianuarie 2014, au fost continuate și că ele trebuie consolidate, iar activitatea instituțiilor judiciare a crescut încrederea populației în sistemul judiciar, au precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.
Raportul consemnează activitatea Curții Constituționale, subliniind, în schimb, faptul că unele decizii ale CC nu au fost respectate de către Parlament.
În ceea ce privește amenințările la adresa independenței justiției, conform surselor citate, documentul relevă că atacurile, inclusiv din partea politicienilor, la adresa judecătorilor și procurorilor au rămas o problemă, dar numărul lor a scăzut față de anii precedenți.
Potrivit surselor citate, raportul menționează faptul că urmează să fie numit un nou șef la DIICOT, subliniind importanța unei proceduri de selecție transparente.
Aceleaăi surse au mai precizat că raportul MCV cuprinde referiri și la Avocatul Poporului și la neimplicarea acestuia în contestarea unor ordonanțe de urgență la Curtea Constituțională. Totodată, evidențiază numărul în creștere al cazurilor de corupție în rândul judecătorilor și procurorilor anchetate de DNA.
Pe lângă activitatea DNA, raportul salută și activitatea ANI, a ICCJ și a CSM.
Ca și precedentele rapoarte, documentul care va fi publicat miercuri notează faptul că Parlamentul nu a respectat toate deciziile ANI privind incompatibilitatea, existând cazuri când parlamentari declarați incompatibili nu au fost suspendați.
De asemenea, Parlamentul este criticat pentru faptul că a respins sau a tergiversat cereri ale DNA de ridicare a imunității unor parlamentari, iar criteriile acestor refuzuri nu sunt clare.
Corupția rămâne o problemă majoră în România, dar documentul CE remarcă numărul în creștere al anchetelor și al condamnărilor în cazuri de corupție la nivel înalt.
În schimb, CE are observații cu privire la rata mică de confiscare a averilor și de recuperare a daunelor în urma unor decizii finale ale instanțelor.
Pe de altă parte, documentul consemnează corupția din educație, în special pe cea legată de examenele de bacalaureat, dar și pe cea din sistemul medical.
Documentul face referire și la problemele legate de licitațiile publice, inclusiv cele cu fonduri europene.
Aceleași surse au relatat că CE insistă pentru o procedură transparentă în cazul desemnării noului șef al DIICOT, precum și pentru revizuirea a modului în care se fac numirile pe posturile importante din sistemul de justiție.
O altă recomandare ar putea viza găsirea unei modalități privind aplicarea automată de către Parlament a deciziilor instanțelor referitoare la parlamentari.
Aceleași surse au subliniat faptul că raportul de miercuri este mai bun decât cel din 2014 și mai bun decât cel al Bulgariei. Raportul de miercuri nu va fi ultimul, dar România ar putea scăpa în curând de monitorizare.
Rapoartele MCV pentru România și Bulgaria vor fi discutate, miercuri, în Colegiul comisarilor și vor fi publicate după încheierea reuniunii Colegiului, la ora 12:00 (13:00, ora României).
Potrivit presei bulgare, Sofia a înregistrat progrese „limitate” în sistemul judiciar, care este supus unor influențe politice. În plus, în Bulgaria s-au dat puține sentințe în cazuri de corupție și crimă organizată.
Novinite notează că „progresele au fost lente” în privința reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției și crimei organizate.