Mediafax Talks about Agriculture. Viitoarele reglementări pentru tutun țin de sănătatea populației. Reacția producătorilor de tutun

Publicat: 14 09. 2012, 11:10
Actualizat: 31 01. 2019, 18:56

UPDATE Reacția producătorilor de tutun la declarațiile comisarului Dacian Cioloș privind eliminarea unor aditivi care stimulează fumatul

„Îmi pare rău că noi, cultivatorii de tutun, suntem motiv de iritare pentru Comisarul European pentru Agricultură, probabil de aceea ne-a și eliminat cu totul dintre culturile aflate pe lista domniei sale de priorități, dar de aici și până la a elimina aceste culturi și fizic e cale lungă și nejustificată”, declarat Petru Bota, președintele Asociației Organizația Profesională pe Filiera Tutun.

Bota a adăugat că eliminarea unor ingrediente de procesare va duce la dispariția unor varietăți de tutun care nu pot fi folosite fără aditivii pe care Comisia Europeană dorește să-i înlăture.

„Domnia sa a mențional că revizuirile directivei ține de aditivi sau de ingredientele care se adaugă la tutun pentru a stimula fumatul – cum s-a exprimat dânsul. Dânsul știe prea bine că, în cazul tutunului Burley, eliminarea ingredientelor de procesare, care nu au nicio legătură cu aromele sau stimularea fumatului – face ca această varietate de tutun să nu mai poată fi folosită deloc. Noi am cerut o întâlnire prin care să îi explicăm, să înțeleagă mai bine sectorul și îngrijorările noastre”, a explicat Bota.


Viitoarele restricții impuse de Comisia Europeană producătorilor de țigarete țin de sănătatea și protecția consumatorilor și nu de producătorii de tutun, a declarat joi comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, la conferințal Mediafax Talks about Agriculture.

„Nu este vorba de tutun, este vorba de aditivi. În primul rând, nu este legat de agricultură, nu e o măsură care este legată de comisarul pentru Agricultură și de producția de tutun ca atare”, a spus Cioloș.

El a adăugat că este vorba de o reglementare care va fi propusă probabil de comisarul pentru sănătate și protecția consumatorului, reglementare care se referă la unele restricții privind aditivii care se adaugă în tutun pentru a stimula fumatul.

„Deci, dacă faptul că vin niște reglementări mult mai stricte privind aditivii ăștia dumneavoastră considerați că asta afectează producătorii de tutun care-și fac treaba cinstit, o judecați dumneavoastră. Din punctul meu de vedere sunt niște lucruri care țin de sănătatea și de protecția consumatorilor, și nu de producătorii de tutun”, a adăugat comisarul european.

În mai puțin de trei luni, Comisia Europeană va finaliza un proiect de modificare a directivei privind reglementarea produselor de tutun, care se referă la fabricarea, prezentarea și comercializarea produselor de tutun în statele membre.

Directiva vizează alinierea legislației din statele membre cu privire la nivelul de gudron, nicotină și monoxid de carbon al țigaretelor, folosirea avertismentelor de sănătate și a altor informații pe ambalajele produselor de tutun, interzicerea termenilor descriptori precum mild sau light, anumite măsuri cu privire la ingredientele folosite în produsele de tutun, precum și cu privire la interzicerea tutunului pentru uz oral.

Alte propuneri ale CE vizează interzicerea afișării produselor la punctele de vânzare, mărirea pictogramelor și stabilirea unei liste comune de ingrediente permise sau interzise pentru utilizarea în produsele de tutun.