Evenimentul va avea loc luni, la Crystal Ballroom, începând cu ora 10.00, este organizat de Agenția de presă Mediafax, la inițiativa Societății Naționale de Medicina Familiei, forul medicilor de familie și are scopul de a atrage atenția asupra rolului medicului de familie în formarea și menținerea unei societăți cu o bună stare de sănătate.
La conferința de presă vor participa Dr. Rodica TĂNĂSESCU – Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Dr. Sandra Adalgiza ALEXIU – Vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, reprezentanți ai Colegiului Medicilor din România, reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai CNAS.
În cadrul conferinței de presă vor fi abordate mai multe subiecte care privesc problematicile medicilor de familie, cum ar fi soluții pentru eficientizarea relației instituțiilor publice din domeniul sanitar cu medicul de familie, strategii guvernamentale privind activitatea medicului de familie.
A doua zi, marți, 20 mai, va avea loc o conferință specializată, dedicată medicilor de familie și practicienilor din domeniul sanitar, unde aceștia vor putea afla noutăți, vor primi sfaturi și se vor instrui efectiv pentru a asigura cele mai bune servicii medicale. Conferința este structurată pe două paneluri, cei interesați având posibilitatea să se înscrie la adresa: http://www.mediafaxtalks.ro/ziua-internationala-a-medicului-de-familie/inregistrare-participanti-27-2034
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, consideră că medicul de familie este un profesionist, dar și un prieten de încredere pentru familiile noastre. „Rolul medicului de familie este foarte important pentru societate deoarece ajută la menținerea unui stil de viață sănătos, te ține la curent cu cele mai noi investigații medicale ce îți pot salva viața și îți oferă suport pentru planurile medicale. Medicul de familie ne cunoaște întreaga familie și ne învață să prevenim, să fim sănătoși alături de familiile noastre. Cu ocazia Zilei Internaționale Medicului de Familie le urez mult succes tuturor medicilor de familie din România!”, este mesajul transmis de ministrul Sănătății, înaintea Zilei Internaționale a Medicului de Familie.
Dr. Sandra Adalgiza Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, afirmă că a avut în carieră multe șanse și neșanse, dar de fiecare dată ar lua de la capăt fără nici cea mai mică ezitare cariera de medic de familie. „A face meseria asta fără a o iubi e curată sinucidere sufletească! Iubesc medicina de familie pentru că m-a obligat să fiu analitică și sintetică în același timp, m-a forțat să îmi schimb modul de gândire, m-a stimulat să învăț în permanență și mi-a dat aripi să visez. Mi-a dat sute de prieteni, m-a făcut să văd oameni frumoși și buni, recunoscători și dedicați. Mi-a dat puterea să mă gândesc cu luciditate și cu o nostalgie constructivă la oamenii care nu mai sunt și care mi-au marcat traseul, trecând prin cabinetul meu. Mi-a arătat suferințe și tristeți, sărăcie și demnitate, disperare și pustiire, cinste și curățenie. M-a învățat să respect oamenii șii să învăț de la ei. M-a invățat să mă joc cu copiii și să aprofundez meseria de mamă. Am învățat că respectul se câștigă cu multă muncă și cu profesionalism și că oricâte restricții ai în cale, așezate acolo de oameni care deși nu înțeleg nimic din asta, se străduiesc să pună bariere, supraviețuiești și rămâi cu fruntea sus, dacă îți menții convingerile. De ziua medicilor de familie de pretutindeni, le doresc celor care abia acum pășesc pe acest drum să se avânte fără teamă în această specialitate. Sunt gata să le arăt cele mai frumoase secrete și cele mai mărunte cuvinte mari pe care un medic de familie le poate primi de la pacienții lui”, spune dr. Sandra Adalgiza Alexiu.
Aceste mesaje sunt transmise în preajma Zilei Internaționale a Medicului de Familie, președintele WONCA (World Organization of Family Doctors), Michael Kidd, adresând deja un mesaj. „În numele celor două miliarde de oameni din lumea întreagă care au beneficiat de îngrijire și sprijin pe parcursul anului trecut, vă spun „Mulțumesc!”. Vă mulțumesc pentru tot angajamentul de care ați dat dovada în a fi un doctor de familie minunat! Vă mulțumesc pentru toată munca importantă pe care o faceți zi de zi, prin furnizarea de servicii medicale excelente tuturor oamenilor care au încredere în voi și în sfaturile voastre”, spune Michael Kidd, președinte WONCA.
WONCA (World Organization of Family Doctors) este organismul profesional internațional al medicilor de familie care a declarat, în 2010, cu ocazia Conferinței Internaționale de la Cancun, ziua de 19 mai ca fiind Ziua Internațională a Medicului de Familie. Decizia adoptării unei astfel de zile a fost considerată o oportunitate pentru crearea unei relații de solidaritate globală între medicii de familie și pentru promovarea medicinei de familie ca specialitate. În plus, chiar dacă în numeroase țări guvernele conștientizează valoarea medicinei de familie, în altele este încă nevoie de mult efort pentru a convinge autoritățile să acorde medicinei de familie importanța necesară.
Michael Kidd adăugă: „Ca medici de familie, muncim din greu. Știu că mulți dintre voi lucrează în condiții extrem de dificile, că resursele de care aveți nevoie pentru a vă face meseria nu sunt de multe ori disponibile, că numărul de ore lucrate și cererile în acest interval de timp pot fi foarte multe si, mai ales, că rezistența voastră este testată în mod regulat. Mai mult decât atât, stiu că mulți dintre voi se simt adesea neapreciați și nu aud prea des cuvântul „Mulțumesc!”. Acesta este motivul pentru care WONCA a declarat 19 Mai Ziua Internațională a Medicului de Familie, care a avut loc în fiecare an, pentru a recunoaște activitatea important pe care voi toți o întreprindeți”.
Dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, a apreciat mesajul președintelui WONCA: „În numele medicilor de familie din România, îi mulțumesc domnului președinte Michael Kidd pentru mesajul de apreciere trasmis. Mă bucur că vede ca fiind foarte importantă munca noastră, a celor peste 500.000 de medici de familie, din toate regiunile lumii care au, in total, peste 2 miliarde de consultații in fiecare an. Suntem o familie mare, care contribuim cu toate eforturile pentru a avea o societate cu o bună stare de sănătate”.
În România, există aproximativ 11.000 de medici de familie. Din păcate, numărul acestora este în scădere, din 2008 și până în 2013 acesta cunoscând o diminuare constantă. Medicii de familie sunt printre cei care aleg să-și desfășoare activitatea în alte țări, pe fondul neîncrederii în sistemul de sănătate românesc și al degradării respectului față de profesia de medic.
Prin urmare, o mai bună conștientizare a importanței medicului de familie în societate este de dorit să fie manifestată de către autorități prin măsuri care să le ușureze activitatea și care să-i stimuleze să rămână în România. O mai bună utilizare a resursei profesionale reprezentată de medicul de familie este o soluție eficientă de a crește calitatea vieții și starea de sănătate a populației. Evaluările pe care le face medicul de familie, depistarea precoce a riscului sau a bolii, precum și trimiterile sale către specialiști stau la baza legăturii pacienților cu sistemul de sănătate și sunt prima treaptă a eficientizării acestuia.
Ziua Internațională a Medicului de Familie este un bun prilej pentru a prezenta medicilor de familie o parte dintre soluțiile pe care le au autoritățile pentru devenirea lor profesională și pentru a-i pune la curent cu noutăți în domeniul medicinei de familie.
Evenimentul este organizat de Agenția de presă Mediafax, în parteneriat cu Societatea Națională de Medicină a Familiei și beneficiază de sprijinul Pfizer și Catena.
Mai multe detalii despre agenda evenimentului la adresa: http://www.mediafaxtalks.ro/category/ziua-internationala-a-medicului-de-familie