Medic de la Spitalul Parhon, despre o pacientă COVID-19: L-a amenințat că va chema clanul de acasă să îi dea la oase / Poliția a intervenit abia câteva ore mai târziu
Un medic de la Institutul „Parhon” din Capitală a povestit un incident care a avut loc în unitatea spitalicească – o pacientă COVID-19 nu voia să respecte sub nicio formă îndrumările medicilor.
Incidentul relatat de doctorul endocrinolog Constatin Cucu a avut loc în cursul serii de vineri, 19 martie. Pacienta refuza să fie izolată singură în cameră și să poartă mască de protecție. În plus, voia să fumeze în spital!
Pacientă COVID-19, pornită împotriva sistemului
De asemenea, nu voia să fie transportată conform protocolului la domiciliul unde putea sta în carantină. Aceasta a refuzat „carantinarea, deplasarea controlată, protejarea celor din jur”.
Medicul Constatin Cucu a reltat pe Facebook cum femeia „nu era de acord cu nimic din toate acestea și, de fapt, toată lumea s-a prins că ea, de fapt, se lupta cu sistemul. Cu medicii criminali. Cu eticheta asta de Covrig, care nu există. Cu riscul de a fi legată și omorâtă în ATI”.
Amenința medicii „clanul de acasă” care le va da „la oase”!
„În panarama creată bineînțeles că medicul de gardă al nostru a fost prins într-un colț, presat pe de o parte de legile, regulamentele și protocoalele noastre de a nu permite pacientei să plece hai hui cu boala în gât și, pe de altă parte, de amenințările pacientei că dacă nu i se face pe plac va chema clanul de acasă să dea la oase. Pacienta a continuat să arunce cu chestii, să amenințe cu bătaia, să fumeze în salon, să strige că nu i se dă să mănânce, apoi, după ce a venit mâncare că nu i se dă să bea, apoi când a venit și apa, că nu i se dă scrumieră”, a povestit medicul.
Poliția nu a vrut să intervină
De asemenea, la un moment dat a fost apelată și Poliția, însă, inițial, autoritățile au refuzat să intervină.
„Și este firesc să fie o persoană mai zburdalnică. La urma urmei cam asta se afirmă de luni de zile pe la televiziuni despre medici și despre spitale. Doctorița de gardă nu știe deloc, dar deloc, karate, așa că la un moment dat, când vehemența și amenințările pacientei neengleze au atins un apogeu a chemat poliția”, a mai povestit acesta.
Pacientă COVID-19, spaima polițiștilor!
„Poliția inițial a închis telefonul cu cuvinte puțin amabile la adresa doctoriței. Cazul Caracal a arătat de mult de fapt cât de mult te poți baza pe poliție. Abia ulterior, chemat cu insistențe, a venit un prim echipaj, care a făcut proces verbal medicului, fără să abordeze zurbagia. În fine de-abia al doilea echipaj a intrat, echipat corespunzător, la pacientă ca să o calmeze.
Televiziunile nu au fost chemat de doamna doctor. Oricum nu ar fi venit să fie poluate cu realitate. Și nici Șoșoacă nu a apărut în noapte, să se îmbrâncească cu portarii, cum mai face ea, ca orice demnitar care se respectă”, a punctat Constantin Cucu.
Medicul este de părere că pe rețelele de socializare și în mass-media a fost promovată intens o imagine proastă a cadrelor medicale.
„Mesajele tip Șoșoacă la astfel de analfabeți ajunge”
„Când stai și asculți zgomotul de fond de pe FB, din mass media, realizezi că lucrurile s-au pervertit imens. Că oameni din ce în ce mai mulți umblă convinși de faptul că medicii sunt inamici, plătiți să le facă felul, care nu merită respect, considerație sau măcar prezumția de bune intenții. Genul acesta de mesaj este cu particularitate greu de gestionat de analfabetul funcțional, de Gîgă Auristul, care se uită cu ochișorii căscați la ce bine le zice Doamna Diana la medici, după care simte nevoia să procedeze la fel. Și din păcate mesajele tip Șoșoacă la astfel de analfabeți, mai mult sau mai puțin funcționali, ajunge”, a subliniat specialistul.
Totodată, acesta critică faptul un astfel de incident „nu ar fi avut loc dacă Șoșoacă nu ar fi existat”.
„Poliția nu a dorit să apere legile patriei”
„Poliția nu a dorit să apere legile patriei. Și a fost nevoie de 6 ore de intervenții, milogeală și trai periculos ca un incident, care nu ar fi avut loc dacă Șoșoacă nu ar fi existat, să fie rezolvat. Despre genul acesta de întâmplări însă nimeni important, în tot spectrul de la ministrul Vlad la Șoșoacă nu vorbește. Despre genul de oameni, care își imaginează că sunt pacienți, fiind de fapt doar huligani, nimeni nu vorbește.
Nimănui nu i se pare că problema asta merită o emisiune.
Nici o instituție a statului nu amendează pe genul acesta de ticăloși. Nici DSP, nici poliția, nimeni. În context deci de ce să considerăm că sistemul de sănătate nu este exact ce merităm?”, a încheiat relatarea medicul.