Medic trimis în judecată pentru luare de mită, după ce ar fi refuzat să opereze o pacientă până nu primea 1.000 de lei
Potrivit unui comunicat de presă remis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, procurorii au dispus trimiterea în judecată a medicului ginecolog Argintaru Lița de la secția de Obstetrică și Ginecologie a SCJU Arad, cercetat pentru luare de mită.
Potrivit comunicatului, „din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în seara de 29 octombrie 2013, Argintaru Lița a pretins și primit de la denunțătorul H.C. suma de 1.000 de lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu”.
„Fiind audiată, inițial inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, negând că ar fi pretins sau primit vreo sumă de bani de la martor, însă ulterior a recunoscut că acesta i-a dat bani, însă fără ca ea să pretindă acest lucru și fără să condiționeze înfăptuirea actului medical. Ba mai mult, a susținut că ar fi distrus sau abandonat suma de bani primită. Din probatoriul administrat rezultă însă că inculpata a pretins în mod direct banii atât de la pacienta H.C.R., cât și de la denunțătorul H.C. (soțul femeii – n.r.), condiționând îndeplinirea actului medical de plata acelei sume”, se arată în comunicat.
La sfârșitul lunii octombrie, medicul fusese reținut pe 24 de ore în urma unui flagrant și a unor percheziții care au avut loc la spital, dar propunerea procurorilor pentru arestare preventivă a fost respinsă de către judecătorii Tribunalului Arad.
Procurorii declarau, la vremea respectivă, că flagrantul a fost organizat după ce soțul unei paciente care avea nevoie de cezariană a sunat la 112 și a anunțat că medicul pretinde bani pentru intervenție.
Procurorii afirmau că medicul era de gardă și „a refuzat să efectueze o operație cezariană, cu toate că starea de sănatate a pacientei impunea această intervenție”.
Cezariana a fost făcută abia după ce medicul ar fi primit suma de bani de la soțul pacientei, iar imediat după operație au intervenit procurorii.
În timpul perchezițiilor făcute în spital, asupra medicului nu au mai fost găsiți banii folosiți pentru organzarea flagrantului, bani ai căror serii erau înregistrate.