Medic UPU Cluj: Studenta decedată a fost găsită în stop cardio-respirator, în hipotermie severă
Studenta care și-a pierdut viața, luni, în accidentul aviatic produs în Munții Apuseni a fost găsită în stop-cardio respirator de către echipajele care au ajuns la fața locului, avea multiple fracturi și traumatisme și hipotermie severă, a declarat medicul șef al UPU Cluj, Adela Golea.
Medicul șef al UPU Cluj, Adela Golea, a declarat, marți dimineață, că tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator, avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală și era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade.
Ea a precizat că s-a încercat resuscitarea tinerei pe toată durata intervenției de coborâre a celorlalte cinci victime, însă manevrele au eșuat.
Tânăra era studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din București.
Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic produs de la granița județelor Alba și Cluj sunt conștiente și au fost internate la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență, ultimii doi răniți fiind aduși la UPU Cluj marți dimineață, în jurul orei 4.30.
„Una dintre victime prezintă fractură de bazin, fractură de femur pe stânga, un traumatism toracic, a fost internată pe terapie intensivă. A doua venită tot cu mașina de victime multiple prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie cervicală, un traumatism toracic și de bazin, a mers tot pe terapie intesivă. A treia victimă prezintă un traumatism de coloană, cu fractură de coloană dorsală D10 și cu un traumatism toracic cu fractură de coaste. A patra victimă prezintă un traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală și coloană dorso-lombară și asociat prezintă un traumatism de gleznă dreaptă cu plagă. A cincea victimă prezintă un traumatism de coloană dorso-lombară cu hematom la nivelul bazinului. Toți vor fi internați pe Terapie Intenivă,” a declarat, marți dimineață, medicul șef al UPU Cluj, Adela Golea.
Primii trei răniți au fost aduși pe rând, primul, medicul Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, cu răni la șold, fiind adus în jurul orei 2.40, iar următorii doi la aproape o oră și jumătate diferență, aceștia din urmă cu o autospecială SMURD de transport victime multiple. Cei doi erau imobilizați, având gulere medicale la gât, unul dintre ei fiind înfășurat într-o folie protectoare.
La UPU 1 din Cluj-Napoca, toți medicii, asistentele și personalul auxiliar din ambele schimburi au venit la serviciu, fiind pregătiți să preia răniții.
Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forțat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un șoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.
Informațiile, care constituiau un prim bilanț al stării supraviețuitorilor din accidentul aviatic de luni după-amiază, au fost comunicate MEDIAFAX de dr. Hadrian Borcea, coordonator regional SMURD.
Al patrulea medic aflat în avion, Radu Zamfir, este în stare relativ bună, având răni mai superficiale.
În urma accidentului produs luni după-amiază, la granița județelelor Cluj și Alba, au încetat din viață pilotul Adrian Iovan și o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din București.
Adrian Iovan conducea un avion de mici dimensiuni de tip BN2, care a plecat, luni după-amiază, de la București spre Oradea, și ar fi fost nevoit să aterizeze forțat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reușit să sune la 112, la ora 16.16, anunțând incidentul.
La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor -, studenta și doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu.
Echipa medicală din avion urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.
Epava avionului și victimele au fost găsite de un pădurar, după căutări care au durat aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munți Apuseni și localnici. În zona unde a aterizat forțat avionul a fost trimis și un elicopter de la SMURD Mureș, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceții.
Ministerul Transporturilor (MT) a precizat că avionul, proprietate a Școlii Superioare de Aviație Civilă, a decolat la ora 13.35 de pe Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu din București, cu destinația Aeroportul Internațional Oradea, unde ar fi trebuit să aterizeze la 16.35.
Potrivit MT, în jurul orei 16.00, autoritățile au fost informate că echipajul a aterizat forțat în apropierea localității Beliș, județul Cluj.
„La manșa avionului se afla pilotul Adrian Iovan, cu experiență de peste 16.000 de ore de zbor, având licențele în termen de valabilitate, atât el cât și copilotul Răzvan Petrescu. Datele tehnice ale aeronavei confirmă faptul că deținea certificat de navigabilitate în termen de valabilitate”, a mai precizat MT.
O echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică (INC) a plecat, luni seară, spre locul accidentului aviatic, pentru a acorda sprijin la cercetările făcute în acest caz.
Ofițerii specialiști vor efectua cercetarea la fața locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a precizat Poliția Română.
Parchetul Curții de Apel Alba a deschis dosar în cazul incidentului aviatic, urmând să se stabilească dacă procurorilor din Alba sau celor din Cluj le revine competența de anchetare.