Pentru prima dată, Ziarul Financiar va aduce la aceeași masă medici prin mâinile cărora trec anual mii de pacienți din toate țările din Europa, pentru o discuție cu privire la accesul la noi terapii și variante de tratamente.
„ZF Regional Health Summit ’14” își doreste a fi atât un cadru special creat pentru a partaja informații între personalul medical și pacienți, manageri și presă, cât și o vitrină a sistemului medical din România comparativ cu cel din țările vecine.
În contextul în care frământările din sistemul sanitar românesc sunt tot mai mari, pacienții sunt din ce în ce mai nemulțumiți și își pun în balanță opțiunile: fie merg către spitalele publice, fie către mediul privat, fie aleg să se trateze în străinătate. Iar Turcia și Grecia sunt două dintre cele mai importante destinații străine în care românii aleg să se trateze.
Mai multe detalii și înregistrările pentru participare găsiți aici
În ultimii ani, Turcia și-a construit una dintre cele mai puternice piețe private de servicii medicale din Europa, cu peste 500 de spitale private, iar în 2013 numai din RoÂmâÂnia a atras aproximativ 6.000 de pacienți. Operatorii privați câștigă tot mai mult teren și în Grecia, acolo unde asigurările private sunt accesate de tot mai mulți angajați.
În acest context, medici de la spitale precum Florence Nightingale din Turcia și Metropolitan Hospital din Grecia se întâlnesc cu specialiști din România, dar și cu pacienții și manageri ai clinicilor și spitalelor de stat sau private pentru o discuție despre cele mai noi tratamente în domenii delicate precum neurochirurgia, transplantul, ortopedia și traumaÂtologia, chirurgia cardiacă și generală.
Profesor doctor Yaman Tokat, directorul departÂaÂmenÂtului de chirurgie generală și transplant de organe din cadrul Florence Nightingale Hospital (Turcia), profesor doctor Talat Kiris, neurochirurg, șeful secției de neurochirurgie și al centrului GammaKnife din cadrul Florence Nightingale Hospital (Turcia) și președintele departamentului de neurooncologie din cadrul Societății de Neurochirurgie din Turcia, medicul Konstantinos Dretakis, ortoped, directorul departaÂmentului de chirurgie robotică ortopedică în cadrul Metropolitan Hospital (Grecia) sunt doar câțiva dintre specialiștii străini care vor participa la discuții.
Dintre specialiștii români, pe lista de vorbitori se află Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, profesor doctor Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie, șeful secției de neurochirurgie, directorul știintific al Sanador, doctorul Călin Popa, șeful secției de chirurgie vasculară din cadrul Spitalului Monza din Capitală și alții.