Medicii amenință cu proteste, greve și demisii, din cauza salariilor mici

Publicat: 20 06. 2013, 13:21
Actualizat: 18 05. 2015, 22:36

Medicii, dar și restul personalului din sistemul sanitar, amenință din iulie cu proteste, greve și chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condițiilor de lucru și a modului în care sunt tratați angajații din Sănătate în România, potrivit președintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.

„Sunt probleme la salarizare, sunt probleme în ceea ce privește condițiile medicale. În sfârșit medicii nu vor să mai fie prigoniți, își vor drepturile. Medicii avertizează inclusiv cu demisiile în bloc, dacă nu le sunt ascultate doleanțele”, a declarat Marius Sepi, vicepreședintele Federației Sanitas. Acesta a precizat că după data de 1 iulie se va face un calendar, după care se vor stabili datele la care medicii vor ieși în stradă și vor protesta.

Anunțul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, miercuri, de președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbește în numele tuturor organizațiilor profesionale din sistem.

Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident și, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.

Personalul din Sănătate se plânge și de condițiile de lucru, dar și de modul în care este tratat de către autorități și chiar de către unii pacienți.

„Lunile de vară nu vor fi de vacanță”, a subliniat Astărăstoae, potrivit căruia calendarul protestelor va include marșuri, greve și chiar demisii în bloc, dacă nu sunt rezolvate problemele.

Potrivit lui Astărăstoae, în perioada următoare, vor avea loc consultări în teritoriu, cu privire la stabilirea calendarului protestelor.

Președintele CMR a ținut să sublinieze că, deocamdată, nu este nimic cert, ținând cont că organizarea protestelor depinde de răspunsul autorităților.

„Nu este vorba despre reproșuri adresate Ministerului Sănătății și ministrului de resort Eugen Nicolăescu, cu care avem o relație foarte bună”, a mai spus Astărăstoae.

VOM REVENI CU AMĂNUNTE

NUMERELE CÂȘTIGĂTOARE la LOTO 6/49 pot aduce un premiu de 9,3 milioane de euro