Medicii au încercat transferul lui Mario Iorgulescu în Italia, însă acesta a rămas la Elias
Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că medicii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat să-l transfere, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, cu un avion, de la Spitalul Elias din Capitală, acolo unde a fost internat acum mai bine de două săptămâni, la o clinică din Italia, însă din cauza unei defecțiuni tehnice a aeronavei, acest lucru nu a fost posibil, astfel că Mario Iorgulescu se află, sâmbătă dimineață, internat tot în Spitalul Elias din Capitală.
Potrivit surselor citate, există recomandarea din partea medicilor ca fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal să fie transferat pentru îngrijiri de specialitate la clinica din Italia.
Acum două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier. Starea sa este, în continuare, gravă. Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut atunci controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.
Mario Iorgulescu avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Național de Medicină Legală. Fiul președintelui LPF a rămas și fără permisul de conducere în urma accidentului.
La începutul săptămânii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Decizia a fost luată având în vedere complexitatea cauzei.
Dosarul este in rem, iar cercetările vizează infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive.