Medicii din Timișoara i-au montat două stenturi lui Mihai Câmpineanu de la Șuie Paparude, dar specialiștii sunt rezervați în privința stării neurologice a artistului
Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara i-au montat două stenturi lui Mihai Câmpineanu de la Șuie Paparude, susțin surse medicale, care precizează că specialiștii sunt rezervați în privința stării neurologice a artistului după infarctul suferit sâmbătă noapte.
Surse medicale de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că medicii i-au montat lui Mihai Câmpineanu două stenturi pe o arteră pulmonară, acesta aflându-se în continuare sub supraveghere medicală, după infarctul suferit sâmbătă noapte la finalul unui concert.
Potrivit surselor citate, medicii cardiologi sunt rezervați în privința stării neurologice a lui Mihai Câmpineanu, un medic neurolog de la Spitalul Județean din Timișoara fiind chemat la Institutul de Boli Cardiovasculare, unde componentul formației Șuie Paparude se află internat.
Directorul medical al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Constantin Luca, a declarat corespondentului MEDIAFAX că medicii vor ține cont de dorința familiei și nu vor mai face declarații oficiale despre starea de sănătate a lui Mihai Câmpineanu.
Mihai Câmpineanu, membru al formației Șuie Paparude, a suferit un infarct, sâmbătă noapte, la finalul unui concert susținut la Timișoara, în cadrul evenimentului Re:freshTM, fiind transportat în stare gravă la Spitalul Municipal din oraș.
„A fost adus un pacient de 42 de ani în stop cardio-respirator prin fibrilatie ventriculară, a fost resuscitat, a făcut această tulburare de ritm pe un infarct miocardic”, declara corespondentului MEDIAFAX Ada Blăgniceanu, medic la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Municipal din Timișoara.
Colegii de trupă au afirmat că Mihai Câmpineanu le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbușit la pământ. În cădere, cântărețul s-a lovit la față.
„De vină sunt stresul și oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timișoara. S-a stresat mult și cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, în concert la Timișoara. Era foarte foarte obosit”, a declarat colegul acestuia de la Șuie Paparude, Mihai Dobre.
Duminică dimineață, Mihai Câmpineanu a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, fiind supus unei coronografii.
„Pacientul este la noi (la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara – n.r.), se urmează procedurile necesare, i se face o coronografie, la fel ca oricărui pacient cu infarct miocardic. Starea sa este stabilă și vom vedea ulterior evoluția pacientului”, declara, duminică, directorul medical de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Constantin Luca.
Șuie Paparude s-a lansat în toamna anului 1993, având cinci membri, între care un basist (Mihai Dobre – Dobrică) și un clapetist (Mihai Câmpineanu – Michi), și aborda un stil alternativ-new-wave, potrivit site-ului trupei.
Un an mai târziu, formația rămâne în componența clasică de doi, respectiv Michi și Dobrică. În 1995, Șuie Paparude ajunge la trei membri, prin includerea lui DJ Vasile. În această componență, trupa scoate primul album – „Șuie Paparude”, iar în decembrie 1998, Suie Paparude lansează maxi-single-ul „Musca”. De asemenea, Șuie Paparude începe lucrul la cel de-al treilea album „Urban”, ce apare în primavara anului 2000.
În anul 2001, li se propune să includă piesa „Ajutor” pe coloana sonora a filmului hollywoodian „Inahbited”. În 2003, în trupă este cooptat Junkyard. În același an, Șuie Paparude lansează albumul „Atac la persoană”. Urmează cel de-al cincilea album – „Scandalos”, în decembrie 2004.
În februarie 2005, Șuie Paparude primește premiul pentru cea mai bună piesă de club „Pentru inimi”, acordat în urma voturilor exprimate pe site-ul concursului Nights Awards. În 23 iunie 2006, Șuie Paparude este invitată să cânte pe Stadionul „Lia Manoliu” în deschiderea concertului Depeche Mode.
Tot în vara anului 2006, Șuie Paparude primește premiul MTV pentru cea mai bună trupă alternative. În ianuarie 2008 are loc lansarea celui de-al șaselea album „A fost odată”. La începutul lui 2009, Junkyard părăsește trupa, iar locul lui este luat de Bean (Alexe Andrei Marius). În 2010, apare albumul „E suflet în aparat”, iar în 2012 apare single-ul „Nu te mai saturi de noi”.