3.000 de angajați din sistemul sanitar din Gorj au intrat în grevă de avertisment, timp de două ore, iar la Spitalul din Târgu-Jiu, au fost preluate doar urgențele.
O parte din personalul medical și-a întrerupt activitatea, purtând banderole, în semn de nemulțumire față de ordonanța 20 din 2016, solicitând, printre altele, compensarea salariilor și pentru personalul tehnic și administrativ din Sănătate și plata orelor suplimentare.
„Federația SANITAS are un conflict de muncă la nivel național, ce se desfășoară în etape. Miercuri a fost penultima etapă, înainte de declanșarea grevei generale din 31 octombrie. Miercuri, începând cu ora 08.00, toți membrii SANITAS din județul Gorj, salariați din sistemul sanitar românesc, timp de două ore, au intrat în grevă de avertisment, cu întreruperea activității. La Târgu-Jiu, greva s-a desfășurat după un protocol semnat între conducerea sindicatului și conducerea Spitalului Județean de Urgență. În policlinică s-a oprit activitatea, în secții am asigurat activitatea cu o treime din personal, iar la camerele de primiri urgențe, la UPU, s-a desfășurat activitatea normal. O mie de persoane au protestat la Târgu-Jiu. Legea ne obligă să asigurăm o treime din activitate. Nemulțumirile sunt lipsa unui contract de muncă la nivel de sector de activitate, acele discrepanțe majore între salarizarea acelorași categorii de personal, calcularea sporurilor pe care le avem în sănătate, și așa mici, la un salariu din 2009, lipsa unei legi a salarizării specifice sistemului sanitar și eliminarea colegilor noștri de la TESA, din DSP-uri și din spitalele din România, din prevederile ordonanței 20. Aceasta a fost scânteia”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Valentin Popa, președintele SANITAS Gorj.
Protestatarii au găsit înțelegere chiar printre pacienți, deși a fost asigurat doar minimul serviciile medicale.
„Am așteptat să treacă cele două ore, dar e important că ne-am rezolvat problema. E dreptul dumnealor să își exprime nemulțumirile. Trebuie să se găsească la o soluție, altfel tot noi, pacienții, vom avea de suferit”, a spus unul dintre pacienți.
„I-am rugat să ne scuze, că o să întârziem un pic, nu au fost reproșuri, au înțeles, au așteptat pe scaune până la reluarea activității, ceea ce nu se va mai întâmpla începând cu data de 31, când se declanșează greva pe termen nelimitat, dacă nu reușim să ne înțelegem”, avertizează Valentin Popa, președintele SANITAS Gorj.
Poliția, la Spitalul din Rovinari
În grevă au intrat și sindicaliștii SANITAS din orașul Rovinari. Protestatarii de la Spitalul „Sfântul Ștefan” au primit și o vizită neașteptată, din partea polițiștilor.
„Nu a fost niciun incident. Au venit să ne întrebe despre grevă. Mi-au spus că au primit un telefon că este grevă la Rovinari, am explicat despre ce este vorba, apoi au înțeles că totul este legal și au plecat. Au vrut să știe ce se întâmplă. O treime din personal a lucrat, urgențele au fost preluate, pe secție a fost câte o persoană. Au protestat în jur de 25 de persoane, pentru că avem personal puțin, trebuia ca cineva să și lucreze. Noi lucrăm cu doi asistenți la 60-70 de paturi, este greu și pentru noi, dar și pentru pacenți”, a declarat Gheorghe Borugă, liderul SANITAS din Rovinari.
În județul Gorj, aproximativ 300 de medici își desfășoară activitatea, alături de peste 1.200 de asistenți medicali.
SANITAS Arad: Nu vrem să ne plângem morții prin epuizare
Protestatarii denunță situațiile în care oameni cu aceleași fișe ale postului primesc salarii diferite sau cazurile în care asistentele câștigă aceleași salarii ca medicii.
„În județul Arad, în urma estimărilor făcute, am considerat că nu o să putem face conform legii să lucrăm doar cu o treime, noi fiind în mare majoritate cu puțin peste o treime de serviciu pe fiecare secție. Asta e situația cu lipsa de personal, dar nemulțumirea membrilor noștri se manifestă prin venirea lor de acasă, rămași cei din tura de noapte, care încearcă să conștientizeze autoritățile care ar trebui să ia măsuri și să facă o reformă reală în sistem ca să îmbunătățim serviciile și condițiile, bineînțeles să reușim o finanțare corespunzătoare ca să nu ne mai confruntăm cu această lipsă acută de personal, să ajungem să ne plângem morții prin epuizare” a declarat liderul Sanitas Arad, Delia Bonca.
Cei care participă la protest sunt supliniți de restul colegilor, spun sindicaliștii, pentru că „grevă nu este împotriva pacienților”
„Ne cerem scuze dacă vor fi mici disfuncționalități, dar nu avem nimic cu pacienții. Nu este o grevă ca la carte pentru că dacă am sta să facem un calcul noi suntem aproape zilnic în grevă după numărul de personal cu care asigurăm serviciile, dar nemulțumirea colegilor noștri există. Noi am avut o ședință de Consiliul Județean și s-a decis că o mare parte dintre cei care sunt liberi vin de acasă ca să-și manifeste nemulțumirea. Noi nu facem grevă împotriva pacienților, ei sunt la fel de nemulțumiți ca și noi de sistem, dar o facem împotriva celor care nu asigură strategiile și resursele financiare, necesare funcționării optime a sistemul de sănătate. Deci nemulțumirea este mare, inechitățile în urma apariției celor două ordonanțe s-au adâncit și mai mult plus celelalte multe, multe neajunsuri pe care și pacienții și dumneavostră le cunoașteți”, a declarat corespondentului MEDIAFAX liderul SANITAS Arad, Delia Bonca.
Sindicaliștii cer condiții mai bune, extinderea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, salarii mai mari pentru o serie de categorii profesionale din sistem și o serie de modificări ale legilor – Ordonanța 20 din 2016 și Ordonanța 43 din 2016 – care le coordonează activitatea, printre altele pentru a elimina ceea ce ei numesc inechitățile din sistem, care fac ca, în unele cazuri, o asistentă să aibă salariu mai mare decât un medic.
„Nemulțumirile sunt multe. Este vorba despre cele două ordonanțe care aveau drept scop să elimine inechitățile, au eliminat parte dintre ele, dar au creat alte discrepanțe chiar și mai mari. Avem mai mulți colegi care nu au făcut obiectul acestor ordonanțe, avem personalul TESA la care nu s-a făcut nicio majorare de salariu. Ni s-a tot explicat că nu se pot face majorări, că suntem pe o anexă a legii unitare, în care sunt cuprinși toți cei din administrație și toate sectoarele bugetare, dar culmea la șefii de servicii, de birouri, salariile aproape că s-au dublat. Avem economiști, cu studii superioare, ca să ne înțelegem, care lucrează pe salarii de mizerie, cu 200-300 lei peste salariul minim pe economie, avem juriști în aceeși situație, cu 5 ani vechime, avem funcționarii publici din Direcțiile de Sănătate Publică, unde personalul contractual a beneficiat de o majorare salarială consistentă, iar funcționarii publici, cei din Inspecția Sanitară de Stat, SANEPID cum îl cunoaște lumea, la care salariile nu s-au majorat deloc. Avem creșele, asistența socială, spitalele medico-sociale, unde salariile au rămas aceleași”, a mai declarat Delia Bonca.
În ceea ce privește legea salarizării unitare a bugetarilor, sindicaliștii cer o lege specială pentru domeniul sanitar, care nu este complet bugetar
Sute de oameni au protestat în unitățile sanitare din Constanța
Aproximativ trei mii dintre cei 3.650 de membri din cadrul Sindicatului Sanitas din județul Constanța s-au aflat, miercuri dimineață, în grevă de avertisment, sute dintre ei protestând în incinta sau în fața unităților sanitare.
Peste 100 de protestatari s-au strâns și în holul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, afișând pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Câte școli să mai urmăm ca să ne echivalăm?”, „Suntem respectați afară, vrem același lucru și în țară”, sau „Vrem să fim corect plătiți, nu să ne umiliți”
Timp de două ore, în intervalul 08.00 – 10.00, au fost asigurate doar urgențele în spitale.
„Au asigurat urgențele. O treime au rămas pe secție, pacienții sub nicio formă nu vrem să sufere pentru că pe adeziuni au semnat inclusiv pacienții și îi respectăm. Până la urmă tot ceea ce cerem este în primul rând în beneficiul pacienților”, a precizat liderul sindicatului Sanitas Constanța, Nicolae Manea.
El a precizat că la Constanța au semnat adeziunile 2.920 din 3650 de membri de sindicat, dar și alte cadre medicale, care nu sunt membri de sindicat, și-au exprimat susținerea.
„Au semnat inclusiv medicii care nu sunt în sindicat, dar participarea la grevă o face doar cel care a semnat și face parte din sindicat”, a mai spus Manea.
Liderul sindical spune că protestatarii din Sănătate își doresc modificarea Ordonanței 20, care creează mai multe inechități decât rezolvă, „în sensul că au fost omiși cei din asistența socială, au fost omiși personalul TESA și funcționarii publici din DSP-uri”, și că își doresc o lege a salarizării corectă.
„Până la urmă sănătatea ar trebui să iasă de la bugetari pentru că nu este plătită din bugetul statului, ci din bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Vrem o lege a salarizării predictibilă, să știm unde vor ajunge în următorii 5 ani salariile, în așa fel încât să stabilizăm personalul. Dacă omul știe foarte clar că peste cinci ani va ajunge la un salariu decent, nu neapărat la nivelul Uniunii Europene, dar decent, atunci gândurile de a migra către exterior sunt din ce în ce mai mici”, a mai declarat Nicolae Manea.