Medicul de familie care ar fi eliberat adeverinţe false de vaccinare, sub control judiciar
Medicul de familie din Dâmboviţa acuzat că a eliberat adeverinţe false de vaccinarea fost plasată sub control judiciar. De asemenea, soțul ei, acuzat că a instigat-o să comită faptele, a fost plasat în arest la domiciliu, au decis magistraţii Judecătoriei Găeşti.
Doctoriţa de familie este acuzată că a solicitat Casei de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa decontarea contravalorii serviciilor de vaccinare împotriva Covid- 19 pentru mai multe persoane, acestea fiind raportate în registrul electronic cu schema completă de vaccinare, deşi în realitate aceste persoane nu au fost vaccinate de inculpată, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti.
Doctoriţa ar fi întocmit astfel un număr de 13 adeverinţe de vaccinare.
Cel de al doilea inculpat, soţul doctoriţei, a instigat-o pe aceasat la săvârşirea acestor fapte, spun procurorii.
Magistratul din cadrul Judecătoriei Găeşti a dispus plasarea sub control judiciar a medicului de familie, cu obligaţia de a nu exercita profesia de medic pe perioada acestei măsuri. Faţă de celălalt inculpat, instanţa a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.