Medicul rezident acuzat că și-ar fi ucis bebelușul s-a întors la muncă, la Spitalul Județean Oradea

Publicat: 08 10. 2019, 16:03

Directorul Spitalului Județean Oradea, Gheorghe Carp a declarat, marți, corespondentului Mediafax că medicului rezident nu i s-a interzis dreptul de a profesa.

„D-na respectivă a fost în concediu, și-a reluat activitatea în cadrul spitalului, noi i-am interzis accesul în sala de operații, iar pe secție va fi supravegheată de un doctor până când hotărește Parchetul ce face. Nu i s-a interzis dreptul de a profesa”, a spus Carp.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, a declarat la rândul său că medicul rezident este cercetat în stare de libertate, în condițiile în care s-a apreciat că nu se impune, în cauză, luarea unei măsuri preventive.

„Pot să vă confirm efectuarea unor acte procedurale constând în audierea suspectei, audieri de martori, expertiză medico-legală psihiatrică, de necropsie în privința resturilor umane aparținând copilului, percheziții domiciliare. Concluziile rapoartelor de expertiză nu pot fi comunicate. În ceea ce privește interdicția de a exercita profesia, avem o serie de dispoziții legale pe care trebuie să le respectăm. Cercetările continuă, încă nu s-a dispus o soluție în cauză”, a spus Cotrău.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a început în septembrie urmărirea penală pentru violență în familie cu referire la infracțiunea de omor în cazul unei femei, medic rezident la un spital din Oradea, acuzată că și-ar fi ucis fiica în vârstă de o lună, în urmă cu patru ani, după care i-a îngropat cadavrul.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, declarase în 6 septembrie corespondentului Mediafax că femeia nu a spus nimănui din familie nici despre nașterea fetiței, nici despre uciderea acesteia.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a început urmărirea penală față de o suspectă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie cu referire la infracțiunea de omor. În 17 decembrie 2015, la domiciliul suspectei din Oradea și-ar fi ucis fiica minoră în vârstă de o lună după care, două zile mai târziu, ar fi transportat cadavrul și l-ar fi îngropat în curtea unei locuințe din localitatea Aușeu, județul Bihor. Acestea s-au întâmplat fără să spună nimănui din familie nici despre nașterea fetiței, nici despre faptă. Cercetările continuă pentru a determina împrejurările concrete în care a murit nou – născutul”, a spus Cotrău.

Potrivit acesteia, femeia a fost audiată, iar anchetatorii așteaptă și rezultatele necropsiei de la Serviciul de Medicină Legală Bihor.

Surse judiciare declarau corespondentului Mediafax că femeia era în urmă cu patru ani medic rezident anul I la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, fiind, în prezent medic rezident anul V Chirurgie Generală.

În cursul lunii august, aceasta s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Oradea unde a cerut schimbarea cărții de identitate.

„Aici i s-a cerut certificatul de naștere al fetiței eliberat în 2015, dar suspecta a negat că ar fi născut. În urma sesizării Poliției, în acest caz s-a declanșat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a născut și ce s-a întâmplat cu nou-născutul, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor”, au spus sursele citate.

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, Lucia Daina, declarase și ea în 6 septembrie, corespondentului Mediafax, că s-au înregistrat două solicitări de la anchetatori privind documente care să reflecte activitatea medicală a femeii, cu date din perioada noiembrie – decembrie 2015, moment la care era rezident anul I.

„De asemenea, au fost solicitate documente medicale privind un nou născut din data de 14 noiembrie 2015, cât și la mamă. Documentele au fost trimise săptămâna aceasta. S-a dispus restricționarea medicului, în sensul în care să lucreze doar sub îndrumarea unui medic și se interzice accesul în blocul operator. Medicul este de miercuri în concediu de odihnă. Colegii nu și-au dat seama la vremea respectivă că ea este însărcinată, nu a spus nimănui și era o persoană care s-a comportat normal”, a subliniat Daina.

Primarul comunei Aușeu, Mitică Florentin Lazăr, a declarat la rândul său că imobilul în curtea căreia medicul rezident a îngropat cadavrul bebelușului aparține familiei acesteia.

„Am văzut mascații acolo și poliția, săptămâna trecută. În casa respectivă nu locuiește nimeni. Am înțeles că au fost găsite oseminte în spatele casei, într-o fosă septică, pe care le-au pus într-un sac și au plecat spre Oradea. Mai multe nu știu”, a spus edilul.

Potrivit unui comunicat al avocatului Mircea Ursuța, apărătorul femeii, transmis Agenției Mediafax, legal, în cauză nu se poate reține săvârșirea de către clienta sa a niciunei infracțiuni.

„Aspectele morale exced cadrului procesului penal”, arăta avocatul.