MEGADOSARUL fraudelor în IT. DNA cere urmărirea penală a Ecaterinei Andronescu pentru că ar fi luat mită de la SIVECO. Prețul calculatoarelor – umflat cu 50 la sută
DNA a transmis către Parlament și către Administrația Prezidențială solicitările de încuviințare a urmăririi penale. Este vorba de o procedură legală care obligă procurorii să solicite avizul Parlamentului în cazul foștilor miniștri care sunt și parlamentari. Ei sunt protejați de urmărirea penală de imunitate. Adică pot fi anchetați numai dacă Parlamentul aprobă cererea DNA. În cazul foștilor miniștri care nu sunt parlamentari, avizul este dat de președintele României.
În cazul Ecaterinei Andronescu, avizul este dat de Parlament pentru că ea este senator PSD, dar DNA cere permisiunea să o urmărească penal pentru faptele comise în perioada în care a fost ministru al Educație.
Potrivit DNA, Ecaterina Andronescu este investigată pentru modul în care au fost acodate contractele în cadrul proiectului „Sistem Educațional Informatizat”.
DNA descrie începutul proiectului în felul următor: „La data de 23.05.2001 Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informației din cadrul Guvernului României a aprobat Programul „Sistem Educațional Informatizat” (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educație asistată de calculator prin dotarea unităților de învățământ cu laboratoare informatizate. Valoarea acestui proiect a fost estimată la circa 200 milioane dolari. În esență, programul SEI se referă la dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu laboratoare informatice, tehnologia informatică urmând să fie folosită ca suport didactic. În cadrul acestui program școlile urmau a fi a fi dotate cu 1.500 laboratoare informatizate”.
DNA susține că în cadrul acetui proiect fostul ministru a favorizat compania Siveco și că de la acestă companie ar fi primit și mită, însă nu se precizează cuantumul șpăgilor. DNA mai notează că statul a fost păgubit și prin faptul că produsele achiziționate, adică PC-urile și softurile, au fost luate la prețuri mult supraevaluate față de prețul pieței.
În cazul Ecaterinei Andronescu, DNA a cerut urmărirea penală pentru următoarele motive:
â–º „A procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educațional Informatizat” și respectiv pentru proiectul ce a vizat licențierea Microsoft; a inițiat și avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq și Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora (Memorandumul din data de 31.08.2001, Memorandumul cu privire la începere a „Proiectului național de implementare a învățământului alternativ de educație asistată pe calculator” încheiat între MEC, SIVECO, HP, IBM. HG nr. 828/31 iulie 2002, HG nr. 1220/07.11.2002, HG nr. 1108/2003, HG nr. 684/2003, HG nr. 1352/2003 ș.a);
â–º A stabilit printr-un Memorandum firmele care să participe la realizarea proiectului atestând în mod nereal că acestea fac parte dint-un consorțiu; a stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; a acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deși invocase necesitatea achiziției de la aceeași sursă;
â–º A înlesnit firmei SIVECO și colaboratorilor săi încheierea contractului în condițiile lipsei de competiție, încheind contractul în condiții oneroase pentru Minister, toate acestea având drept consecință prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziției de servicii și produse la prețuri peste valoarea de piață: licențe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare și produse software la prețuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleași produse sau produse similare de pe piață.
â–º În perioada 2001 -2009 a pretins și primit de la firma SIVECO și firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu Ministerul,
â–ºFapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 C pen. rap. la art. 309 C pen., luare de mită prev. de art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 C pen., trafic de influență prev. de art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 C pen. și spălare de bani prev. de art. 29 din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 și art. 38 C pen. și cu aplic. art. 5 C pen.