Meleșcanu anunță când va finaliza analiza în cazul ambasadorului George Maior

Meleșcanu anunță când va finaliza analiza în cazul ambasadorului George Maior
Publicat: 02/05/2019, 21:32

„Măsurile pe care le vom lua vor fi determinate de modul în care evoluează și se clarifică temele respective, unde ar fi trebuit în mod normal ca domnul ambasador să nu folosească niște sintagme potrivit cărora nu este vorba despre un raport, ci de mai mulți membrii, câțiva membri care au semnat raportul Comisiei respective. Din punctul nostru de vedere, lucrul cel mai grav este faptul că în momentul în care ai o Comisie parlamentară, ca în orice sistem democratic, deciziile se iau pe bază de majoritate. Ori în momentul în care majoritatea a produs acest raport și a fost de acord cu el, în mod evident, acesta a devenit un document oficial al Parlamentului. A nega raportul Parlamentului este de fapt o interferență foarte clară în activitatea Parlamentului și nerespectarea principiilor care țin de separația puterilor în stat. Nu este normal ca din partea Executivului, oricine va fi, pe orice post este, dar cu atât mai mult un ambasador care obligația de a fi rezervat în relațiile cu toate instituțiile atacă un document oficial al Parlamentul, atunci într-adevăr apar niște probleme care trebuie să vedem în ce măsură reacționăm și noi”, a afirmat Teodor Meleșcanu, pentru MEDIAFAX, întrebat despre criticile fostului șef al SRI, George Maior, la adresa raportului Comisiei de control a Serviciului.

Întrebat de MEDIAFAX despre scrisoarea Comisiei de politică externă a Senatului care cerea o analiză legată de oportunitatea rechemării ambasadorului George Maior și criticile lui Călin Popescu Tăriceanu potrivit cărora întârzie prea mult un răspuns de la MAE, Teodor Meleșcanu a spus că el ca ministru nu numește și retrage ambasadori.

„Răspunsul este foarte simplu. Eu nu numesc și nu retrag ambasadori. Tot ce pot să fac este să propun, pe baza unei analize serioase, pentru că este vorba totuși de un post cheie pentru România, având în vedere Parteneriatul strategic între Statele Unite și România. Deci nu este o chestiune care se face pe picior, foarte rapid, ci trebuie să fie bazată pe argumente foarte solide. Aceste argumente au început să se strângă foarte serios. De la recomandarea Comisiei de politică externă a Senatului, care a cerut această evaluare și măsuri. Decizia CCR referitoare la neconstituționalitate, ilegalitatea protocoalelor care au fost semnate și au fost semnate bineînțeles la nivelul conducerii, ultimul raport pe care l-a prezentat Comisia de control al SRI, reacția pe care a avut-o domnul Maior, desenează de fapt care este un anumit profil și ne dă anumite indicații în legătură cu ce ar trebui să fie făcut. Sunt elemente care într-adevăr ridică serioase semne de întrebare”, a explicat ministrul de Externe.

Chestionat când va avea o concluzie și propunere în cazul lui George Maior, ministrul de Externe a replicat: „Nu este vorba de un interval foarte mare de timp. După părerea mea, două săptămâni este maximum necesar pentru finalizarea unei astfel de analize. Va fi o concluzie”.

Întrebat mai departe dacă această concluzie ar putea include propunerea de rechemare a lui George Maior din funcția de ambasador, Meleșcanu a spus: „Sigur. Evident că se poate avea în vedere și acest lucru”.

Fost șef al Serviciului Român de Informații și actual ambasador al României în SUA George Maior a adresa o scrisoare deschisă Comisiei de control SRI, după raportul acuzator care îi vizează activitatea de la SRI în relația cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și modul în care ar fi fost folosită instituția. Acesta precizează și că SRI nu se raportează niciodată la potențialul politic al unor persoane fizice vizate de informații și a cerut declasificarea tuturor audierilor persoanelor care s-au prezentat în fața comisiei. Maior mai face referire la raport ca fiind asumat „de o parte dintre membrii acestei”.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI și ANI arată că faptele fostului șef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acțiuni de poliție politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obține influență politică nelegitimă”.

Pe 17 septembrie 2018, Comisia de politică externă a Senatului a stabilit trimiterea unei scrisori ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, pentru a analiza oportunitatea rechemării lui George Maior din funcția de ambasador al României în SUA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...