Membri ai unei grupări care a câștigat 100.000 euro din cerșit, reținuți. Printre suspecți sunt și doi preoți

Publicat: 23 09. 2015, 16:22
Actualizat: 23 09. 2015, 18:39

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliția Județeană Mureș, lucrătorii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT au făcut șase percheziții la membrii unei grupări specializate în trafic de persoane, inclusiv minori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Perchezițiile au fost făcute marți, iar cei vizați sunt membri ai unei familii care ar fi recrutat romi din municipiul Târnăveni pentru a cerși câte trei luni în Marsilia.

Surse din cadrul anchetei au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că printre persoanele duse la cerșit se află și copii.

„Membrii grupării ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a celor recrutați, cărora le-ar fi promis că le asigură cazarea în Franța, trei mese pe zi și 1.500 de lei, la întoarcerea în țară (500 de lei pentru fiecare lună de cerșit)”, se arată în comunicat.

În rețea ar fi implicați și doi preoți din Târnăveni, care „ar fi profitat de teama de divinitate a victimelor și le-ar fi determinat să depună un jurământ” prin care se obligau să predea membrilor grupării toți banii obținuți din cerșit și să respecte perioada de recrutare.

Înainte de a le asigura transportul în Franța, membrii grupării ar fi luat actele de identitate ale victimelor, sub diferite pretexte, astfel încât acestea să nu poată părăsi locurile în erau ținute.

În urma perchezițiilor, au fost ridicați 3.610 euro și s-a dispus indisponibilizarea unui autoturism.

De asemenea, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, iar trei lideri ai grupării au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind suspectați de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori. Ei urmează să fie prezentați magistraților Tribunalului Mureș, cu propunere de arestare preventivă.

Conform unui comunicat al DIICOT, cele trei persoane reținute, Paul Grancea, Cerasela Grancea și Maria Muscă, au constituit, începând din 2009, împreună cu alți doi suspecți, „un grup infracțional organizat, cu preocupări pe linia traficului de persoane și a traficului de minori, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerșetoriei pe relația Franța”.

Potrivit DIICOT, cei doi preoți implicați, care determinau victimele să depună un jurământ prin care se obligau să nu-și însușească din sumele obținute din cerșit, țineau și o evidență nominală a persoanelor pe care le-au determinat să jure.

În urma activității de exploatare a victimelor, membrii grupului infracțional organizat ar fi obținut peste 100.000 de euro.