MEN zice că n-a auzit niciodată de „fenomenul Brăila”, dar un ONG are dovezi: elevii slabi de clasa a VIII-a, interziși la Evaluarea Națională, ca să nu „tragă în jos” rata de promovare
„Ministerul Educației Naționale promovează, ca politică educațională, asigurarea echității în educație, în ceea ce privește accesul egal la toate formele de învățământ, dar și în ceea ce privește calitatea educației pentru toți copiii. În atenția MEN, până la acest moment, nu au fost transmise sesizări referitoare la o situație concretă privind fenomenul menționat. MEN va trimite în atenția inspectoratelor școlare o notă prin care va solicita informarea corectă a elevilor care participă la examenele naționale (Evaluare Națională și Bacalaureat), precum și a părinților acestora”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației.
Precizările ministerului vin după ce un ONG a trimis o scrisoare deschisă premierului României, ministrului Educației și altor reprezentanți din învățământm, prin care atrage atenția asupra „fenomentul Brăila”.
Reprezentanții ONG-ului susțin că există profesori sau chiar inspectorate școlare care le interzic elevilor considerați mai slabi să participe la Evaluarea Națională pentru a nu „trage în jos” procentul de promovare al școlilor la acest examen.
„Există dovezi ce ne arată că nota medie pe școală / județ la evaluarea națională este ridicată artificial de o prezență redusă a elevilor de clasa a 8-a la testări – ca urmare a unei „selecții” impuse la nivel de clasă, management al școlii sau inspectorat școlar. Această situație rezultă în urma unei practici abuzive la nivel de sistem educațional, prin care elevilor considerați slabi le este interzisă înscrierea la Evaluarea Națională pentru a nu „trage în jos” media pe școală/județ. În practică, am întâlnit astfel de cazuri în toată țara, cu preponderență în comunități sărace, marginalizate și/sau cu procent mare de romi”, se arată în scrisoarea deschisă remisă MEDIAFAX de Asociația Human Catalyst.
Autorii scrisorii deschise susțin că acest fenomen este observat în special în județul Brăila, unde nota medie la Evaluarea Națională a fost una mare, iar numărul elevilor care au susținut acest examen este cel mai mic.
„Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ilustrat în cazul unităților de învățământ din județul Brăila. Deși aici în 2016-2017 nota medie la evaluarea națională a fost a doua cea mai mare din țară (7,29), după Municipiul București (7,35), ponderea elevilor din clasa a 8-a care nu au susținut evaluarea națională a fost cea mai crescută din România (36,5%), mai mult cu 3% față de anul școlar anterior. Important de precizat că „fenomenul Brăila” este practicat și la nivel de liceu, în cazul examenului de Bacalaureat”, se arată în sursa citat.
Asociația solicită de la oficiali adoptarea de urgență a unor măsuri legale prin care să asigure participarea elevilor absolvenți la examenele menționate și sancționarea responsabililor din educație care pun presiune pe elevii cu note joase.
Ministerul Educației mai precizează că, potrivit metodologiei de admitere, un absolvent de învățământ gimnazial care nu a participat la Evaluarea Națională poate să își continue studiile în învățământul liceal și profesional, în limita locurilor disponibile.
MEN mai adăugă că se asigură, în fiecare an școlar un număr de locuri în învățământul liceal și profesional cel puțin egal cu numărul de absolvenți de gimnaziu. Astfel, fiecărui elev care a terminat clasa a VIII-a i se asigură posibilitatea continuării studiilor.