Mercurialul șpăgii la BAC. Lista dosarelor fraudării la bacalaureat din ultimii trei ani
Scandalul de la Liceul Bolintineanu din București, când înainte de a afla rezultatele la BAC 2013, poliția a descins în unitățile unde se desfășura examenul de bacalaureat, nu este singular. În ultimii trei ani, DNA a trimis în judecată 280 de profesori și elevi în șase dosare care privesc fraudarea examenului de Bacalaureat. 99 dintre inculpați au fost condamnați definitiv, un director de liceu a primit trei ani de închisoare cu executare, un director adjunct patru ani de închisoare. Ați 150 de inculpați au fost condamnați în primă instanță. O profesoară de franceză din Bacău a fost condamnată pe fond la șase ani de închisoare. Majoritatea elevilor au primit pedepse cu suspendare. În cele cinci dosare, procurorii au calculat că spăgile adunate de profesori erau de ordinul zecilor de mii de euro.
95 de elevi și profesori condamnați definitiv în dosarul fraudei de la Podul Turcului
În noiembrie 2010, DNA a trimis în judecată 95 de persoanei în dosarul fraudării bacalaureatului de la Podul Turcului din Bacău. Dintre acestea, opt au fost profesori, 81 elevi și șase intermediari ai spăgilor. Țopa Dumitru, director, Antohe Doina, director adjunct, Moraru Tatiana, secretară, și Balan Liviu – profesor au fost cei care au organizat operațiunea de fraudare a examenului. În total, au fost strânse în total 40.000 euro. Șpaga era adunată în plicuri pe care erau scrise numele candidaților. În general, fiecare dintre elevi a plătit 2000 de lei șpagă pentru a promova examenul. În acest dosar, toți inculpații au fost condamnați. Țopa Dumitru, directorul liceului, a primit trei ani de închisoare cu executare, Antohe Doina, director adjunct, 4 ani cu executare, Moraru Tatiana, secretara liceului, 2 ani de închisoare cu suspendare. Unul dintre elevi a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, dar pentru că avea o pedepsă dintr-un alt dosar i-a fost revocată suspendarea și a fost condamnat în final la 1 ani și opt luni de închisoare cu executare. Ceilalti elevil au fost condamnați la 8 luni de închisoare cu suspendare.
Dosarul spăgii de la Sighet: 30.000 euro mită, 2 ani de închisoare cu executare
În 2008, DNA a trimis în judecată 125 de profesori și elevi din Sighetul Marmației care au fost acuzați de fraudarea examenului de Bacalaureat. Potrivit procurorilor, la sesiunea de BAC din 2008, directoarea liceului privat Gheorghe Pop de Băsești a primit mită de la 113 elevi peste 30.000 euro. Printre elevii care au dat mită s-a numărat și o elevă de 36 de ani. Potrivit rechizitoriului, Meda Virginica, directoarea liceului, a luat câte 1000 de lei de la fiecare elev. Directoarea liceului, împreună cu profesorii supraveghetori, au rezolvat subiectele și le-au multiplicat. Directoarea liceului intra în clasele în care se dădea examen și împărțea elevilor rezolvările subiectelor. Profesorii din comisia de examinare primeau câte 100 de lei pe zi. Președintele comisiei de evaluare a primit 15.000 lei pentru a închide ochii la fraudarea examenului de Bacalaureat. Banii au fost remiși de către Aurica Pușcaș, proprietara liceului particular. În acest caz, directoarea liceului a fost condamnată la 1 an și șase luni de închisoare cu executare, Aurica Pușcaș, proprietara liceului, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare. Alți patru profesori și eleva de 36 de ani au fost condamnati la pedepse de un an de închisoare. 35 de profesori și elevi au fost condamnați la câte un an de închisoare cu suspendare. Restul elevilor au fost condamnați la pedepse de câte șase luni de închisoare. Deciziile nu sunt definitive, procesul este judecat în recurs.
Șase ani de închisoare pentru profesoara de franceză din Vrancea
În 2010, DNA a trimis în judecată 21 de inculpați, majoritatea profesori și inspectori școlari, dar și doi primari din Vrancea. DNA a constatat că o profesoară de franceză a cerut și a primit mită de la mai multe persoane pentru a interveni pe lângă profesorii examinatori în favoarea unor elevi care susțineau BAC-ul. Din investigațiile procurorilor a rezultat că profesoara de franceză, Anca Alexandrescu, era un adevărat dealler de șpăgi fiind cea care lua și remitea mita chiar și la alte licee. Printre cei care au dat mită pentru elevi s-a numărat și primarul orașului Panciu, Ion Petru. Șpăgile se încadrau între 150 de lei și 750 de euro. Profesoara Anca Alexandrescu a fost condamnată pe fond la șase ani de închisoare cu executare. O altă profesoară din acest dosar a fost condamnată la 4 ani de închisoare. Aceste condamnări nu sunt definitive. În acest caz, trei inculpați și-au recunoscut vinovăția și au fost condamnați definitiv la 2 și 3 ani de închisoare cu suspendare. Restul inculpaților din dosar au primit pedepse cu suspendare. Nici în cazul lor sentințele nu sunt definitive.
Fraudă la BAC în Cluj: șpăgi de 30.000 euro
În septembrie 2010, procurorii au trimis în judecată 20 de profesori dintre care trei directori de liceu și un profesor universitar pentru fraudarea examenului de Bacalaureat din 2009 și 2010. Procurorii arată că Ioan Rus, directorul Grupului Școlar Alexandru Borza din Cluj Napoca, Ioan Văihădăzan, directorul adjunct al Colegiului Edmond Nicolau, AVRAM DOREL, director al Grupului Scolar „Didactica Nova” din Cluj Napoca, și profesorul universitar Ilie Cornoiu au primit mită în valoare de 30.000 euro de la 61 de candidați. Procurorii spun că mita varia între 250 și 350 de euro. Modul de operare era unul simplu, lucrările elevilor erau înlocuite cu lucrări falsificate scrise de profesori. Patru inculpați au fost condamnați la pedepse de 2 ani de închisoare cu executare și la pedepse cu suspendare. În cazul celolalați 16 inculpați, Tribunalul Cluj încă nu a pronunțat o sentință pe fond.
În iulie 2011, DNA Galați a trimis în judecată 17 inculpați acuzați de fraudarea examenului de Bacalaureat din 2010. Printre aceștia se numără Mirela Onu, directoarea liceului particular Dimitrie Cantemir Galați, Mariana Lazanu, membră a comisiei de evaluare, și Roxana Onu, avocat în Baroul București. Directorarea liceului a pretins de la 28 de candidați 166.000 lei mită. A primit în total 30.000 lei. În schimbul banilor, directoarea a promis elevilor că va interveni pe lângă comisia de examinare astfel încât să promoveze la mai multe probe. În acest dosar încă nu a fost dată o sentință pe fond.
Un profesor de matematică și unul de fizică condamnați pentru fraudarea BAC-ului
În aprilie 2012, DNA Galați i-a trimis în judecată pe Ion Viorel, profesor de matematică și director al Liceului Teoretic Dunărea Galați, și Camelia Negoiță, profesor de fizică și inspector școlar. Cei doi profesori au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență și luare de mită. Procurorii susțin că, în sesiunea a doua august – septembrie 2010, Ion Viorel, în calitate de profesor de matematică și profesor evaluator la Comisia de Bacalaureat din Centrul Zonal de Evaluare Liceul cu Program Sportiv Galați, a pretins și primit de la mai multe persoane bani și produse alimentare în sumă totală de 900 de euro și 2.270 lei pentru ca mai mulți candidați să promoveze fraudulos examenul de Bacalaureat la disciplina matematică. Profesoara de fizică a primit 500 de euro mită pentru a-l favoriza pe unul dintre elevii care participau la examen. Ion Viorel a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare iar Camelia Negoiță la un an de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.