MERSUL TRENURILOR 2012-2013. Ce noutăți aduce noul MERS AL TRENURILOR, valabil din 9 decembrie. Care sunt rutele unde se vor înregistra noi întârzieri
CFR Călători informează că, începând cu data de 9 decembrie, va intra în vigoare noul mers al trenurilor 2012-2013, valabil până la 14 decembrie 2013.
Zilnic, se vor afla în circulație 1.378 de trenuri, cu 60 de trenuri mai mult decât în planul de mers 2011-2012, se arată în comunicatul instituției, citat de Agepres.
În traficul intern s-a implementat mersul de tren cadențat pe rutele unde condițiile de circulație și exploatare au permis acest lucru și unde traficul de călători este cu preponderență de navetă: București Nord – Roșiori, Roșiori – Craiova, Constanța – Mangalia, București Nord – Ploiești, Ploiești Sud – Urziceni, Buzău – Mărășești, Iași – Ungheni Prut.
Pentru asigurarea mobilității și pentru desfășurarea unui transport de pasageri competitiv, e necesară realizarea unei rețele de transport complet integrate, care să pună în legătură diferitele moduri de transport. In acest sens, o soluție pe termen lung este introducerea acestui sistem de mers de tren cadențat, care să asigure legături frecvente între marile orașe ale țării și capitalele de județ.
În traficul internațional s-au introdus două noi trenuri cu destinația Budapesta, de la București Nord și de la Sighetu Marmației, se mai arată în comunicatul instituției.
Prin încheierea unui contract de colaborare între operatorul național feroviar de pasageri din Romania – CFR Călători și MAV Trakcio – operatorul feroviar de tracțiune din Ungaria, s-a urmărit fluidizarea traficului feroviar cu Ungaria prin reducerea timpilor de parcurs a trenurilor internaționale utilizând o singură locomotivă între București și Budapesta.
Trenurile vor întârzia și în 2013
În 2013 vor continua, pe de o parte lucrările de reabilitare a liniei pe coridorul IV Paneuropean, demers ce va avea efect direct în diminuarea semnificativă a capacității de circulație (până la 50% pe zonele cu lucrări) și, pe de altă parte se vor deschide noi șantiere de lucru pentru reabilitarea podurilor dunărene pe tronsonul Fetești-Saligni și a tronsoanelor de cale ferată: Curtici – Simeria, Simeria – Coșlariu și Coșlariu – Sighișoara.
Realizarea acestor lucrări, absolut necesare pentru reabilitarea infrastructurii feroviare, va conduce la modificarea semnificativă a orariilor și rutelor trenurilor care circulă pe aceste tronsoane, în sensul măririi duratelor de parcurs și a limitării rutelor de circulație.
CFR Călători va menține ofertele comerciale existente, prin care acordă reduceri la transportul feroviar atât în traficul intern cât și în cel internațional (Minigrup 2-5, biletul dus-întors, cartea VSD, biletul de weekend, procurarea cu anticipație a biletelor de tren, abonamente, facilități copii, reduceri la cumpărarea online, reduceri la cumpărarea cu anticipație, cardul TrenPlus etc.).
Distribuția de bilete se va asigura prin canalele existente: on-line, stații și agenții, automate de vânzare.
Broșura „Mersul Trenurilor de Călători 2012-2013” va putea fi achiziționată din principalele stații și agenții CFR din București și din țară la prețul de 13 lei.