MESAJ DE RECUNOȘTINȚĂ. Patriarhul Daniel: „Femeile creştine evlavioase şi curajoase au fost mărturisitoare ale credinţei în orice vreme”

Publicat: 30 04. 2020, 19:35
Prima reacție a Patriarhului Daniel după interzicerea pelerinajului de Sfânta Parascheva Sursă FOTO Doxologia.ro

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de recunoştinţă femeilor creştine evlavioase şi curajoase, mărturisitoare ale credinţei în orice vreme, subliniind că şi astăzi acestea cultivă iubirea milostivă faţă de oamenii suferinzi aflaţi în spitale şi în instituţii de asistenţă socială.

„În contextul anului 2020, proclamat în Patriarhia Română ca an omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, ne aducem aminte cu recunoştinţă de mamele şi bunicile noastre, de educatoarele, învăţătoarele şi profesoarele de religie care au insuflat copiilor şi tinerilor credinţa în Domnul Hristos, Cel răstignit şi înviat, formându-i ca drept credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai poporului român”, spune patriarhul Daniel în mesajul adresat cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosiţe, sărbătorită pe 3 mai, potrivit crestinortodox.ro/

Înaltul ierarh ortodox, subliniază că „permanent ostenitoare în viaţa de familie, ajutându-şi soţii şi părinţii, crescând copiii în credinţă, sau rugătoare şi lucrătoare în mănăstiri, în spitale şi în alte instituţii, femeile creştine evlavioase şi curajoase au fost mărturisitoare ale credinţei în orice vreme”, numele multora dintre acestea, „chipuri luminoase şi rugătoare pentru întreaga Biserică”, fiind înscrise în calendarul bisericesc.

„Şi astăzi, femeile creştine evlavioase şi harnice din ţara noastră cultivă iubirea milostivă faţă de oamenii suferinzi aflaţi în spitale şi în instituţii de asistenţă socială, susţin educaţia religioasă a copiilor, dar mai ales, ca mame şi soţii, aduc pace şi bucurie sfântă în familiile lor şi în societate. În mod deosebit, apreciem jertfelnicia femeilor creştine care sunt cadre medicale (medici, asistente şi infirmiere) şi lucrează cu pricepere şi jertfelnicie pentru tratarea şi vindecarea celor afectaţi din cauza pandemiei actuale”, arată patriarhul.

Biserica Ortodoxă cinsteşte în Duminica a 3-a după Praznicul Învierii Domnului pe Sfintele Femei Mironosiţe care, „în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele” (Marcu 16, 2), au venit la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos cu miresme de mare preţ, primind de la îngeri, înaintea tuturor, vestea că Hristos a înviat din morţi, potrivit sursei citate.

Aceste femei purtătoare de mir au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, învrednicindu-se de marea bucurie a întâlnirii cu Însuşi Hristos Cel înviat din morţi.

Femeile Mironosiţe, despre care amintesc autorii Sfintelor Evanghelii, sunt numite în cântările Bisericii „uceniţele Domnului” (Troparul Învierii, glasul al 4-lea). Ele au deschis calea mărturisirii credinţei în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate femeile dreptmăritoare: de la sfinte muceniţe, sfinte cuvioase, sfinte împărătese şi până la mamele creştine care nasc şi cresc copiii în credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, mai precizează crestinortodox.ro