Mesaj MAI: Cum să nu agăți în trafic – FOTO
Mesajul începe cu o serie de întrebări pe care le-au primit cei de la MAI pe facebook de la, se presupune a fi, un bărbat care a fost sancționat după ce a claxonat o domnișoară în trafic, în speranța că îi va atrage atenția. Bărbatul se arată cu adevărat nelămurit și nu înțelege de ce a primit amendă pentru un gest atât de „neimportant”: „De ce am primit amenda aceasta penibilă? Ce lege încalc eu că îmi place o fată? Cum vă dați seama cine claxonează, că erau mai multe mașini?”
MAI aduce lămuriri specifice pentru fiecare întrebare în parte, probabil în sperațnța de a-i îndemna pe cei care au astfel de „apucături” să și le „înfrâneze”: „ Ați fost amendat pentru că ați claxonat, nefiind într-o situație de evitare a unui pericol imediat. Mai e penibilă amenda?”, „Că vă place o fată, nu încălcați nicio lege și este numai problema dumneavoastră. Pe noi nu ne interesează, pe ea nici atât… și dacă nu interesează pe nimeni, de ce claxonați? Doar ca să vedem cum arată un bărbat refuzat?”, „Când cineva claxonează din același motiv ca al dumneavoastră, ne dăm seama după mai multe indicii. Unul ar fi jantele strâmbe. Pe viitor, vă sfătuim să fiți atent la gropi… chiar și atunci când mergeți pe jos!”.
Postarea se încheie cu o notă informativă asupra legislației în vigoare referitoare la mijloacele de avertizare sonoră care trebuie folosite „de la o distanță de cel puțin 25 de metri față de cei cărora li se adresează, pe o durată de timp care să asigure perceperea semnalului și fără să îi determine pe aceștia la manevre ce pot pune în pericol siguranța circulației”.
De asemenea, sunt menționate și sancțiunile care sunt aplicate pentru nerespectarea legislației în vigoare: „se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte-amendă)”.