MESAJ. Patriarhul Daniel: Îi felicităm pe toţi cei care poartă mască şi păstrează distanţa. Trebuie în continuare să fim foarte prudenţi

Publicat: 29 06. 2020, 22:20
Actualizat: 06 04. 2021, 20:14
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Ministerul Sănătății a făcut anunțul: Patriarhul Daniel sprijină campania de informare asupra vaccinării anti-COVID

Patriarhul Daniel le-a mulțumit astăzi enoriașilor că au purtat măști de protecție la Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel și i-a sfătuit să respecte în continuare recomandările medicilor în contextul pandemiei de coronavirus.

„Mulţumim celor care aţi venit şi aţi participat la Sfânta Liturghie. Îi felicităm pe toţi cei care poartă mască şi păstrează distanţa. În aceste zile, este foarte important să continuăm să împlinim recomandările date de medici, deoarece numărul infectărilor cu acest virus foarte viclean, care când se retrage, când revine, au crescut. De aceea, trebuie în continuare să fim foarte prudenţi”, a spus Patriarhul Daniel, la finalul slujbei, potrivit basilica.ro.

Înaltul ierarh ortodox a afirmat că „sănătatea este un dar de la Dumnezeu, dar noi avem datoria să o păstrăm şi aceasta înseamnă că darul trebuie păstrat şi cultivat şi recuperat atunci când îl pierdem”.

„Biserica este instituţia care se roagă cel mai mult pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor. În general, toate rugăciunile se rezumă la această cerere: ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea tuturor celor care cred în Hristos, dar şi pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor”, a mai afirmat Patriarhul Daniel.

Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult

Slujbele în interiorul bisericilor din România s-au reluat în această lună, cu unele reguli.

1. Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 m în orice direcție (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).

2. Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța între ei va fi de 1,5 m în orice direcție.

3. În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

4. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

5. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfășoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

6. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.