Mesaje anti-PSD la concertul Massive Attack din București. Goțiu: Este furia românilor care se simt FURAȚI
„Tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă acum pe străzi, pe stadioane, la concerte, în stradă ori în online NU este campania vreunui partid din Opoziție. NU este nici Soros, NU sunt nici reptilienii și gorilienii în spatele acestor mesaje. Ele reprezintă furia cetățenilor cărora li se transmit minciuni, pe bandă rulantă, de la Guvern, din Parlament și pe la televiziunile prietene. E furia celor care se simt furați, care se simt batjocoriți de cei care ar trebui să-i reprezinte, care înțeleg că viitorul lor în țara asta e sacrificat de către o clică de impostori, de incompetenți și de hoți. La Arenele Romane, aseară, la concertul trupei Massive Attack, a curs cu mesaje sociale și politice. Printre ele, cel care s-a viralizat deja, peste noapte: „Campania #farapenali câștigă teren în România„. Și câștigă teren, inclusiv la propriu, pe dealurile de lângă Cluj, cu mesaje care se pot citi din avion. Asta după ce, Gabriela Firea a fost huiduită pe stadion”, a scris senatorul USR, Mihai Goțiu, pe pagina sa de Facebook.
Goțiu adaugă că răspunsul liderul PSD, Liviu Dragnea, la aceste mesaje ale societății civile a fost să acuze că Opoziția se află în spatele acțiunilor.
„Care e răspunsul lui Liviu Dragnea? Ne acuză că am fi în spatele acestor manifestări. Iar dacă nu noi, atunci Soros. Sau marțienii, reptilienii și gorilienii. Ba chiar anunță contra-reacții. „Sunt mulți colegi de-ai noștri cărora le freamătă mâinile să vină și ei cu o contra sau cu contra-replici, pentru că fiind un partid mare există foarte multă inventivitate.”, spune d-nul Dragnea. (…) Cetățenii vă văd și înțeleg prea bine ce se întâmplă. Și ar trebui să știți, că nu sunteți de ieri, de alaltăieri în politică, că pe unii îi poți minți mult timp, că pe mulți îi poți păcăli o dată, dar nu-i poți înșela pe toți cetățenii acestei țări tot timpul. Nu, nu aveți destulă „inventivitate” în partid și nu au nici consultanții pe care îi plătiți generos destulă „creativitate” pentru face credibile minciunile la nesfârșit”, a completat Goțiu.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți, în legătură cu mesajele obscene anti-PSD, că sunt mulți colegi în partid „cărora le freamătă mâinile să vină și ei cu o contra sau cu contra-replici”, deoarece fiind o formațiune mare există „foarte multă inventivitate”.
„Este o campanie mizerabilă, și arată la ce nivel, cât de adânc s-au dus în mocirlă toți adversarii noștri politici. Asta este tot ce vă pot spune. Asta înțeleg ei din politică. Ei nu pot propune, și nu au propus niciodată ceva coerent, ceva sănătos pentru români, așa cum noi nu numai că am propus, ci facem, și toate se văd, și au ajuns la această situație. Sigur că sunt mulți colegi de-ai noștri cărora le freamătă mâinile să vină și ei cu o contra sau cu contra-replici, pentru că fiind un partid mare există foarte multă inventivitate. Eu zic că, totuși, este mai bine să ne uităm la acest spectacol”, a afirmat, marți, liderul PSD, Liviu Dragnea, la Parlament.
Întrebat dacă oamenii care au lansat astfel de mesaje sunt organizați politic sau sunt membri ai partidelor de Opoziție, Liviu Dragnea a răspuns afirmativ.
Și senatorul PNL Florin Cîțu a reacționat la mesajele anti-PSD afișate în timpul concertului Massive Attack de la București.
Mesajele au fost postate de tehnicienii formației britanice în timpul melodiei „Inertia (creep)”, dar și de-a lungul concertului, în timpul altor piese.