MESAJE DE FLORII 2019. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite ca mesaje de Florii prietenilor și rudelor. Obiceiuri și tradiții
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. Semnificația zilei
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Menționată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, orașul unde a și început să fie celebrată, a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creștină.
Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregătește pe credincioșii ortodocși pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții din duminica următoare, cea a Învierii.
Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paști, cunoscută sub numele de Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.
De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hristos își arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulțimile strânse la porțile cetății l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută și ca Moșii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletele celor decedați, încheindu-se acum Sărindarele, adică pomenirea morților făcută în fiecare sâmbătă din Postul Mare.
Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creștinătate, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.
În fiecare an de Florii se fac procesiuni, acestea rememorând intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, după ce cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr din morți. Mulțimea era atât de uimită de minune, încât era convinsă că a venit vremea regelui prevestit de profeți. Blând și smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. În prezent, peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristețea care premerge Patimile Domnului, dar și cu bucuria care prevestește Învierea.
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII:
Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paști, cunoscută sub numele de Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere. Conform unei statistici de la Ministerul Administrației și Internelor, aproximativ un milion și jumătate de români își serbează ziua numelui cu ocazia Floriilor.
De ziua ce astepti in prag/Si de frumosu-ti nume/Eu iti doresc tot ce-i mai bun/Si fericire-n lume ! numele sarbatoritului/ Eu iti doresc tot ce-i mai drag/Si fericire-n lume ! La Multi Ani
De ziua ta eu iti doresc, Tot ceea ce este firesc, Un an tu mai implinesti, Si ce-ti place sa primesti/ sa iubesti, sa fii iubita , si sa traiesti fericita, Sa ai si tu printul tau, Si sa va iubiti mereu!
De-as putea din cerul noptii iute as fura o stea, ca sa-ti pun cununa vietii astazi chiar de ziua ta. Dar nu pot sa ajung la stele si nici cerul nu-l cuprind lacrimez de neputinta, dar iti spun: La Multi Ani…zambind
La multi ani de ziua numelui! Fiind o zi de sarbatoare crestineasca, nu-mi vine decat sa ma gindesc la Dumnezeu si sa-l rog sa ocroteasca familiile noastre si pe cei dragi ai nostri, oriunde s-ar afla, si sa binecuvinteze vremurile si lumea in care traim. Motoceii sa va intre in casa cu mult belsug si spor in toate!
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. Dintr-o lume plina de flori, tu esti trandafirul meu si vreau sa ramai mereu alaturi de mine. La multi ani, floare draga!
O zi minunata incepe cu o floare, de aceea tu esti prima persoana pe care imi doresc sa o vad in fiecare dimineata. La multi ani!
In aceasta zi speciala îti doresc sa fii gingasa ca un ghiocel, zglobie ca un fluture si fericita ca o pasare libera. La multi ani, draga mea!
Iti urez din adancul sufletului sa ai parte de impliniri, sanatate, dragoste si noroc la orice pas, iar anii peste care vei trece sa te mangaie ca o raza de soare.
Apropiindu-se o mare zi de sărbătoare, ziua numelui tău, primește din partea mea multe urări de bine, sănătate, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor! Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. LA MULȚI ANI!
O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru tine. O floare și un sincer La Mulți Ani! Să crești mare și frumoasă și să fii și sănătoasă.
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. Mesaje pentru cunoscuți. „Această zi este dedicată celui mai frumos lucru din lume – florile, minuni ale naturii. La mulți ani!”
„Pentru că ești minunat(ă), toate florile din lume îți urează >”
„Îți mulțumesc că m-ai învățat să cred în lucrurile mărunte, să mă bucur cu tot sufletul de bogăția culorilor vieții”.
„Fie ca pe oriunde ai merge, trandafiri să-ți răsară în cale și garoafe să-ți rămână în urmă”.
„Totul pe lume se schimbă… doar florile se deschid în fiecare primăvară… Pentru că ești minunată, toate florile din lume îți urează La mulți ani!”
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. „Vei primi flori de ziua ta… Să înveți de la fiecare floare să iubești, să fii tandră, să-i luminezi pe cei din jur, să-i lași să te admire, să aduci bucurie și sărbătoare… La mulți ani!”
„De ziua ce-ți surâde-n prag, Și-i porti frumosul nume, Eu îți doresc tot ce-i mai drag, Și mai frumos pe lume”.
„De ziua numelui îți dăruiesc toate florile din lume însoțite de sănătate, fericire, multe bucurii și belșug! La mulți ani!”
„Adevărata frumusețe vine din suflet și încălzește lumea cu bunătatea, onestitatea și compasiunea ei. Ești o persoană cu adevarat frumoasă și îți urez să ai parte de o zi cu multe bucurii, de ziua numelui tău”.
„Pentru că florile înfloresc în fiecare primăvară, pentru că suntem tineri și iubim prietenia, în numele ei și a tot ce-i frumos, eu îți doresc fericirea!”
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. Floare pură, floare sfântă, azi e ziua ta. Soarele a aflat și el, luna și ea! Fericire ți-au adus, iar mie împlinire, că iubesc o stea divină cu nume de floare! La mulți ani!
„Pentru că m-ai iubit cu gingășia unui ghiocel, pasiunea unui trandafir și căldura unei flori de câmp, îți urez la mulți ani!”
„Pentru cea mai minunată floare din viața pământeană, un gând sincer de respect și de iubire pentru ea și pentru toate florile parfumate din viața noastră. La mulți ani!”
„Îți mulțumesc că m-ai învățat să cred în lucrurile mărunte, să mă bucur cu tot sufletul de bogăția culorilor vieții”.
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. Fără tine lumea ar fi lipsită de sens; florile nu ar fi la fel de înmiresmate iar razele soarelui nu ar fi la fel de blânde. La mulți ani!”
„Ești cea mai prețioasă floare a vieții mele! La Mulți Ani!”
„Ești persoana care mi-a luminat viața și mi-a încălzit sufletul! La Mulți Ani!”
„În ziua dedicată ție, floarea vieții mele, îți zic un călduros „La Mulți Ani!”
Urări de Florii, mesaje de Florii. Texte vesele și hazlii
„La Multi Ani Iubire, La Multi Ani Fericire, La Multi ani de 10 ori, hai ca plec sa cumpar flori!”
„La multi ani! În viață să te împiedici de un bolovan de NOROC, să calci într-o baltă de FERICIRE, să te stropești din cap până-n picioare cu IUBIRE și să fii SANATOS!”
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. „Să crești mare și cuminte, mulți ani de-acu-nainte, să ai parte de fericire sănătate și multă iubire!”
„Flori frumoase, garofițe,
Să răsară-n calea ta,
Zile lungi și fericite,
Îți doresc din partea mea”.
„Departe-aș vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineața de Florii,
Să mă cunun cu tine”.
„Astăzi, fiind o zi frumoasă și știind că-i ziua ta,
În parfumul dimineții, țin a te felicita
La mulți ani de ziua ta!”
La mulți ani și mult noroc în această zi specială. Îți dorim să ți se îndeplinească toate dorințele. Sănătate și numai bucurii.
Îți doresc o ora de liniște, o zi de pace, o săptămâna de soare, un an de iubire, un veac de sănătate și un mileniu de bani. La Mulți Ani!
De ziua ta să înflorești precum o floare care se deschide ușor, răspândind frumusețe și bucurie în inimile tuturor. La mulți ani!
MESAJE DE FLORII. Care sunt cele mai populare nume de flori
Cel mai des întâlnit nume de floare din România este Viorica, pe care-l au 145.020 de femei. Urmează Florentina, nume pe care-l poartă 129.947 de femei și Florica, 91.751. Alte 73.637 de românce au numele Camelia.
De asemenea, 336.793 de bărbați se numesc Florin, 145.673 sunt Viorel și 54.608 Florian. Alți 9.065 sunt Mugurel, iar 2.300 de bărbați se numesc Trandafir.
MESAJE DE FLORII. URĂRI ȘI FELICITĂRI DE FLORII. Obiceiuri și tradiții
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiței romane a florilor, Flora, de unde și denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creștină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut și numeroase obiceiuri și tradiții, atât în mediul rural, cât și în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
De exemplu, de Florii se obișnuiește să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărțișorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat și Transilvania obișnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate.
De asemenea, la miezul nopții se fierbe busuioc în apă, iar dimineața fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos și strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranța că băieții se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăznește să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată și sfințită riscă să albească.
La toate popoarele creștine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia.
Creștinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfințită icoanele, ușile și ferestrele gospodăriilor lor și păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfințite se păstrează peste an, fiind folosite cu credință la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obișnuiesc și să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar și renașterea vegetației, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale țării aduc ofrandă de pomenire a morților împărțind plăcinte de post.
Tot în sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazărița, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită „Lazărița”, se îmbrăca în mireasă și colinda, împreună cu celelalte, în fața ferestrelor caselor unde erau primite. Lazărița se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazar sau „Lazărica”: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc și aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.
În trecut, ramura de salcie sfințită era folosită și în scopuri terapeutice. Oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie pentru a fi feriți de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară șalele.
De asemenea, exista și obiceiul ca părinții îi lovească pe copii cu nuielușa de salcie când veneau de la biserică, pentru a crește sănătoși și înțelepți.
De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiați să își dăruiască ramuri de salcie în această zi.