Mesajul grupărilor de cămătari către cei care nu plăteau: Punem capăt prieteniei
Persoanele împrumutate de membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică erau amenințate frecvent să dea înapoi banii primiți și „dobânda” aferentă prin expresia „se va pune capăt prieteniei”, ce arăta că sunt dispuși la violențe dacă nu li se plătește.
„În cazul în care debitorii nu restituie la termenul convenit suma împrumutată și dobânda impusă sau nu o achită în întregime, cămătarii îi contactează telefonic, exercitând presiuni asupra acestora pentru a-i determina să își achite datoriile. Întrucât cămătarii sunt cunoscuți ca persoane violente, cu o poziție influentă în lumea interlopă, victimele acestora dau curs solicitării de a restitui sumele împrumutate și dobânzile, în aparență de bunăvoie și liberi de orice constrângere. În realitate, este suficient ca victimelor să li se transmită că «se va pune capăt prieteniei» (expresie des utilizată în discuțiile pe care cămătarii le au cu debitorii lor), pentru a li se crea convingerea că sunt dispuși să acționeze fie împotriva integrității lor fizice sau morale, fie împotriva patrimoniului, dacă nu vor obține efectul dorit”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei și Poliției Române remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Potrivit anchetatorilor, dacă aceste presiuni nu au rezultatul urmărit, cămătarii apelează la amenințări cu acte de violență fizică sau chiar la acte de violență fizică pentru a intra în posesia banilor care le sunt datorați. În unele situații, aceștia își urmăresc victimele în locurile pe care acestea le frecventează, în încercarea de a-și recupera sumele împrumutate.
Anchetatorii mai spun că actele de violență sau de amenințare nu au ca scop doar recuperarea unor datorii, ci și pentru obținerea, în mod injust, a altor foloase, cămătarii impunând persoanelor vătămate datorii fictive și cerându-le să le dea lor sau unor terțe persoane diverse sume de bani sau alte avantaje.
„Caracterul violent al acestora se manifestă inclusiv față de persoanele din anturajul lor, atunci când interesele acestora sunt divergente. Conflictele apar ca urmare a nemulțumirilor legate de modul în care s-au împărțit diverse sume de bani rezultate din „afacerile” pe care le-au desfășurat sau ca urmare a unei pretinse lipse de respect pe care victima a manifestat-o în anumite împrejurări”, se mai arată în comunicat.
Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică au fost duși marți la audieri în urma unor percheziții la 40 de adrese din București și județele Ilfov, Ialomița și Dâmbovița.
Perchezițiile au fost făcute într-un dosar în care Parchetul Tribunalului București a dispus, în cursul lunii mai, începerea urmăririi penale față de 17 persoane, pentru cămătărie, spălare a banilor, șantaj și tâlhărie.
„Activitatea infracțională a constat, în principal, în acordarea de împrumuturi cu camătă, respectiv sume mari de bani (de nivelul miilor, zecilor și chiar sutelor de mii de euro) pentru perioade scurte de timp (dobânda depășind în unele situații suma împrumutată), către persoane care practică jocuri de noroc la cazinouri, iar în cazurile în care sumele nu erau restituite la termen învinuiții exercitau presiuni (inclusiv amenințări cu acte de violență fizică) în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei și Poliției Române.
Potrivit unor surse din Poliție, printre cei ridicați, marți dimineață, de anchetatori sunt Aurel, Emil și Costel Răducanu, cunoscuți în lumea interlopă ca „frații Caran”, și pe Licuță Udilă, liderul clanului Vancică.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au sigilat pentru verificări aproximativ zece autoturisme de lux care ar fi fost lăsate gaj de persoanele care împrumutau bani de la aceștia. Unele dintre mașinile indisponibilizate de anchetatori erau conduse de cămătari și au dat de bănuit în momentul în care polițiștii și procurorii au constatat că acestea nu le aparțineau lor, ci altor persoane, au precizat sursele citate.