Prima pagină » Știri » Mesajul lui Bădulescu pentru directorul MCA România: „Recomandarea mea este să vă întoarceți de unde ați venit și să mă lăsați să am eu grijă de morții neamului meu”

Mesajul lui Bădulescu pentru directorul MCA România: „Recomandarea mea este să vă întoarceți de unde ați venit și să mă lăsați să am eu grijă de morții neamului meu”

Mesajul lui Bădulescu pentru directorul MCA România: „Recomandarea mea este să vă întoarceți de unde ați venit și să mă lăsați să am eu grijă de morții neamului meu
Directorul Centrului de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului din România, Marco Maximilian Katz, îl acuză pe viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu de xenofobie și extremism. Viceprimarul i-a transmis directorului centrului, cetățean român, să se întoarcă de unde a venit.

„Pe 23 martie și pe data de 29 Martie, MCA România a emis două comunicate cu privire la poziția Consiliului General al Capitalei pe două teme care privesc atât comunitatea evreiască din România cât și societatea civilă: amplasarea (în București) a Muzeului Holocaustului și a Evreilor din România și posibila reamplasare publică a unui bust al Mareșalului Antonescu”, scrie directorul MCA pe pagina de Facebook a organizației.

În urmă cu o zi, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a reacționat față de cele două comunicate adresate comunității internaționale.

„Nu știu cine și ce vă aduce prin România, dar este evident că sunteți străin de acest neam și pe care de consecință de instoria poporului român”, i-a scris Bădulescu lui Katz, cetățean român, crescut și trăit în România.

„Preocupările domniei voastre contravin evidenței istoriei acestui neam. Recomandarea mea este să vă întoarceți de unde ați venit și să mă lăsați să am eu grijă de morții neamului meu”, i-a mai scris Bădulescu directorului centrului de combatere a antisemitismului.

Directorul MCA amintește că este „cetățean român, născut, educat și rezident în România” și spune că „răspunsul viceprimarului Capitalei denotă superficialitate, aroganță, lipsa capacității de a înțelege importanța (pentru România) a subiectelor abordate în cele două comunicate și sfidează bunul simț. Din el emană naționalism (nu patriotism) și xenofobia, două elemente extremiste care nu au loc într-o instituție publică”.

Autor

Citește și