Prima pagină » Știri » Mesajul lui Dragnea către primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din România, după ce l-a dat afară din PSD

Mesajul lui Dragnea către primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din România, după ce l-a dat afară din PSD

Mesajul lui Dragnea către primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din România, după ce l-a dat afară din PSD
Primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară, Gheorghe Damian, exclus din PSD, declară că s-a întâlnit cu Liviu Dragnea și acesta i-a spus "să aibă răbdare" în privința contestației pe care a depus-o la decizia de excludere.

Primarul din Ciugud, Gheorghe Damian, comuna cu cea mai mare absorbție a fondurilor europene, exclus din partid de Comitetul Executiv Județean al PSD Alba, în urmă cu două luni, nu a primit încă răspuns la contestația depusă.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a spus lui Gheorghe Damian să aibă răbdare în ceea ce privește soluționarea contestației depusă la decizia de excludere din PSD, formulată de organizația județeană.

Întrebat dacă s-a întâlnit recent cu Liviu Dragnea, Gheorghe Damian a răspuns: „Ne-am întâlnit la Adunarea Generală a Asociației Comunelor. Am avut o discuție scurtă și a spus să am răbdare”.

În opinia primarului din Ciugud, decizia de excludere a sa, luată de Comitetul Executiv Județean, este nestatutară și nedemocratică, deoarece decizia finală, în acest caz, aparține Biroului Executiv Național.

„Ei cel mult puteau propune excluderea mea și chiar am încredere în decizia pe care o vor lua colegii la nivel național, în înțelepciunea lor și aștept și eu cu nerăbdare. Pe de altă parte, la ultima conferință de presă președintele interimar al organizației județene a PSD, Ioan Dîrzu, s-a referit la familia PSD. Eu chiar am încredere în familia PSD și chiar am încredere în valorile social-democrate acelea adevărate. Sunt un om de la țară și sunt primarul unei comune și știu ce înseamnă familie. Știu că din familie nu poți fi dat afară pe ușa din dos, nici noaptea târziu. Știu că întotdeauna în familie, indiferent cât de mult ai greși, ești chemat la masă și se dezbat subiectele. Ți se dă dreptul la apărare. Și un criminal în serie are dreptul la apărare, la un avocat. Nicidecum nu se face așa ceva. În altă ordine de idei, revenind la familia PSD, eu am încredere în această familie, dar îmi doresc ca această familie să fie condusă, să se bazeze pe niște principii sănătoase: sinceritate, onestitate, onoare, cinste, mult respect și mai ales pe performanță. Dacă nu le avem pe acestea e dureros”, a spus Gheorghe Damian.

Primarul din Ciugud, Gheorghe Damian și consilierul județean Ioan Florea au fost excluși din partid în 14 ianuarie în urma unei ședințe a Comitetului Executiv Județean al PSD Alba.

Oficial, președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a evitat să facă publice motivele excluderii, afirmând că sunt „probleme interne”, iar „rufele nu trebuie spălate în public”.

Neoficial, însă, lui Damian i s-a imputat diferența de scor obținută de PSD, la alegerile locale, între Primăria Ciugud și Consiliul Județean Alba. Un alt motiv de nemulțumire vehiculat în spațiul public a fost că la alegerile parlamentare Gheorghe Damian ar fi făcut campanie doar pentru Daniel Breaz, rector al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a ocupat locul 1 la Senat.

Comuna Ciugud a atras 16 milioane de euro din fonduri europene, fiind una dintre primele din țară cu drumuri agricole asfaltate, piste pentru bicicliști, internet wireless în parcuri și iluminat public de la energia eoliană. Primăria a amenajat, într-un sat vecin cu Alba Iulia, o zonă industrială unde s-au realizat investiții private de circa 10 milioane de euro și 1.000 de locuri de muncă. Aceasta este singura comună din județul Alba unde populația între cele două recensăminte – din 2002 și 2011 – a crescut, respectiv de la 2.700 la 3.200 de locutori, datorită, spun oamenii, „condițiilor de viață create”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?