Mesajul lui Traian Băsescu către cei care își sărbătoresc ziua onomastică
Președintele Traian Băsescu a transmis, marți, un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, urând „La mulți ani!” celor care își sărbătoresc ziua onomastică.
„Doresc să transmit tuturor celor care astăzi își sărbătoresc ziua onomastică urările mele de sănătate și mult spor în tot ceea ce își propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul să îi ocrotească pe toți cei cărora le este patron spiritual! La mulți ani!”, se arată în mesajul șefului statului, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica marți, cu ocazia Sfântului Ioan Botezătorul, potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este purtat de 1.951.971 de cetățeni români – 1.420.774 de bărbați și 531.197 de femei, a precizat MAI.
Din totalul româncelor care își sărbătoresc onomastica marți, 7 ianuarie, 371.486 se numesc Ioana, 141.000 – Ionela, 11.290 – Nela, iar 6.726 – Ionelia.
Cei mai mulți bărbați sărbătoriți tot cu această ocazie, respectiv 514.865, poartă numele Ioan, alți 411.149 se numesc Ion, iar peste 320.000, Ionuț. Acestora li se adaugă aproximativ 145.000 de români care se numesc Ionel și peste 26.000 care poartă numele Nelu sau Ionică.