Mesajul Patriarhului Daniel cu ocazia Schimbării la față
„Urcarea pe Muntele Taborului înseamnă un urcuș duhovnicesc interior, nu doar o urcare fizică folosind pașii picioarelor noastre. Ci este vorba de o urcare duhovnicească, prin rugăciune, prin meditație, prin ascultarea sfintelor slujbe și mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Taine”, a spus patriarhul.
El a explicat că această schimbare presupune „ridicarea noastră din cele pământești, cu mintea și întoarcerea gândurilor și simțirilor noastre spre Hristos, spre sfinții lui, care se bucură de Lumina Cea Neapusă a Împărăției Cerurilor arătată la Schimbarea la față a Mântuitorului Iisus Hristos”.
Patriarhul a îndemnat la o luminare a vieții prin fapte bune, de ajutorare.
„Schimbarea la față ne cheamă să ne schimbăm, să ne înnoim, să ne luminăm mintea prin gânduri bune, să luminăm inima prin simțiri curate, să luminăm viața noastră prin fapte bune, de ajutorare, de consolare a celor întristați, de mângâiere a celor îndoliați, de ajutorare a celor săraci și singuri”, a spus patriarhul.
De asemenea, întâistătătorul BOR a explicat că această sărbătoare ne arată trei mari adevăruri: „În primul rând, sărbătoarea Schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos arată legătura dintre suferința lui Hristos pe cruce și Slava Învierii Sale; în al doilea rând, ne arată legătura dintre slava învierii lui Hristos și slava celei de a doua veniri a lui la sfârșitul lumii, când va judeca viii și morții; și în al treilea rând, ne arată că destinația ultimă a omului nu este mormântul, ci viața veșnică în slava împărăției cerurilor”.
Creștinii ortodocși, catolici și greco-catolici prăznuiesc, joi, Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Tabor — una dintre cele mai mari sărbători creștine — când apostolii săi se conving că marele lor învățător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat.
În această zi, în biserici se aduc prinoase din struguri, se binecuvântează și se împart. În Biserica rusă, în această zi se face pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor morți pentru apărarea patriei, scrie Agerpres.