Mesajul Patriarhului Daniel, la înmormântarea Regelui Mihai: Credința sa nu era una formală, ci una existențială și practică
„Majestatea Sa Regele Mihai I al României a venit de multe ori în această biserică, ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, construită de Principele Domnitor al Țării Românești Constantin Șerban Basarab, între anii 1656-1658, devenită apoi Catedrală Mitropolitană, în anul 1668, iar mai târziu Catedrală Patriarhală, în anul 1925. În această Catedrală, Majestatea Sa a primit binecuvântare ca rege minor, în vârstă de șase ani, de la Mitropolitul Primat Miron Cristea al României, iar în anul 1940 a fost uns Rege al României de către Patriarhul Nicodim al României. La vârstele copilăriei, adolescenței și tinereții, Regele Mihai, alături de mama sa Regina Elena, de tatăl său Regele Carol al II-lea, sau de alți membri ai familiei regale, a fost prezent de foarte multe ori în Catedrala Patriarhală, respectând tradiția ca marile evenimente sau aniversări din viața poporului român să fie precedate de slujba unui Te Deum oficiat la Patriarhie.(…)Din nefericire, după anul 1947, timp de 45 de ani, până în anul 1992, cât a durat exilul său forțat în străinătate (în Marea Britanie și Elveția), Regele Mihai nu a mai avut posibilitatea de a se ruga în această biserică, atât de familiară lui”, a spus Patriarhul Daniel, la slujba înmormântării Regelui Mihai I, oficiată în Catedrala Patriarhală din București.
Patriarhul a vorbit și despre credința Regelui Mihai.
„După căderea regimului comunist, în anii 1997, 2000, 2001 și 2006, Regele Mihai a fost primit aici, la Patriarhie, cu mult respect și admirație de către cler și popor. După ce, în 13 decembrie 2017, trupul neînsuflețit al Majestății Sale Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România, astăzi, 16 decembrie 2017, acesta se află în Catedrală Patriarhală din București pentru slujba de înmormântare, deoarece, în data de 5 decembrie 2017, sufletul său s-a mutat la Hristos-Domnul, în Împărăția cerurilor, împreună cu drepții. Regele Mihai I al României a fost toată viața sa un om profund credincios. Credința sa nu era una formală, ci una existențială și practică. Regele l-a simțit pe Dumnezeu prezent și lucrător în viața sa, mai ales în momentele grele ale vieții sale. Credința în Dumnezeu era pentru el lumină și ajutor pentru viață. Într-un interviu cu scriitorul Mircea Ciobanu, Regele Mihai răspunde și la unele întrebări privind credința sa. De pildă, la întrebarea: „Ce carte prețuiți mai presus de oricare?”, Regele răspunde: „Biblia, fără doar și poate”. La întrebarea: „Ce altă carte a contribuit la deșteptarea spirituală a Majestății Voastre?”, Regele răspunde: „Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai mult decât multe cărți de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viața mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului (relației n.n.) cu Dumnezeu” . În altă parte a interviului, Regele precizează: „Dacă este unită cu fapta, credința ne întărește, se face scut în fața necazurilor. (…) Sunt oameni simpli, care nu-și bat capul cu dogmele, dar care știu să se roage și care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată” . În discursul său din Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, Regele afirma că „lumea de mâine nu poate exista fără morală, credință și memorie”. Credința și rugăciunea Regelui Mihai l-au ajutat mult să fie statornic în iubirea față de popor și de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât și dictatura comunistă, să rabde exilul impus lui de regimul comunist, să fie mereu curajos și demn, harnic și modest, răbdător și iertător, virtuți pentru care a fost prețuit atât de casele regale ale Europei, cât și de oameni simpli”, a mai spus Patriarhul Daniel.