Mesajul PF Daniel, de Anul Nou, pentru români

Mesajul PF Daniel, de Anul Nou, pentru români
Publicat: 01/01/2015, 17:51

În mesajul adresat cu ocazia intrării în 2015, PF Daniel mai spune că Anul Nou este un alt dar de la Dumnezeu: „Anul Nou în care am intrat este un alt dar de la Dumnezeu pentru noi. De aceea se cuvine ca acum la cumpăna dintre ani, să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieții pentru oameni. Astfel, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere și speranță, dar și cu responsabilitate și gravitate, fiecare clipă a vieții prezente, prețuind-o ca pe o șansă divină a răscumpărării timpului pierdut în păcat, ca timp al ridicării, ca șansă de rodire și multiplicare a darurilor primite de la Dumnezeu”

Patriarhul reamintește, în același mesaj, că Sfântul Sinod al BOR a declarat 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii. „Dorim astfel să intensificăm viața spirituală și misiunea pastorală a Bisericii noastre atât în parohii, cât și în mănăstiri”, mai spune PF Daniel.

„Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul veacurilor, să binecuvânteze anul în care am intrat, să ne dăruiască credință statornică și timp de pocăință, viețuire sfântă, cu fapte bune, precum și îmbelșugarea roadelor pământului”, se mai arată în mesajul de Anul Nou.

În 2015, Biserica Ortodoxă Română aniversează o serie de evenimente importante din istoria sa, între care 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei BOR (aprilie 1885), 90 de ani de la ridicarea BOR la rangul de Patriarhie (februarie 1925) și șase decenii (octombrie 1955) de la proclamarea canonizării unor sfinți români (ierarhi, călugări).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Incendii de proporții pe insula Thassos, destinația preferată a românilor. Ce trebuie să faceți dacă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Compania care a creat bateria cu autonomie de UN MILION de kilometri!!!
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
NU se mai plătește TAXĂ. Scutirea va fi trecută în lege: Exact cât are nevoie...
Antonia a încins, din nou, internetul. Vedeta le-a sucit mințile fanilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Suma colosală încasată de România la EURO 2024. Care sunt echipele de club din România...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Femeile expuse la substanțe chimice ar putea alăpta mai puțin
×