MESAJUL UNEI MAME către deputata pentru care „un copil e un bun”: „Uitați-vă în ochii fiicei mele de două luni și jumătate și spuneți-mi că nu a meritat să lupt șapte ani pentru această FIINȚĂ”

Nicoleta Cristea Brunel are 36 de ani și vreme de șapte ani s-a luptat cu această boală nedreaptă, infertilitatea. Este coordonatoarea Asociației SOS Infertilitatea, ale cărei baze le-a pus în 2008 și care funcționează în regim de voluntariat. Activitatea susținută a făcut posibilă demararea subprogramului de fertizare in vitro al Ministerului Sănătății. După șapte ani și șapte FIV-uri, Nicoleta Cristea Brunel a reușit să învingă „boala” și a devenit, în decembrie, mama unei fetițe.

După ce gândul a publicat un amplu material despre fertilizările in vitro, în care deputata PSD Lucreția Roșca a susținut că „un copil pe care nu ți-l dă Dumnezeu este un bun pe care ți-l dorești”, material care s-a viralizat și a stârnit reacții fiind preluat și în presa internațională, Nicoleta Cristea Brunel i-a transmis o scrisoare deschisă, în care își prezintă experiența personală și în care îi cere să-și reconsidere poziția, declarându-se șocată de afirmațiile deputatei. „Întrucât dvs. ați invocat divinitatea în acele afirmații, mi-ar plăcea, dacă nu va puteți iubi aproapele cu toate ale lui, atunci măcar să manifestați pentru el o fărâmă de înțelegere și un dram de respect”, scrie ea.

În final, Nicoleta Cristea Brunel lansează un apel emoționant: „Vă invit să vă uitați în ochii fiicei mele, în vârstă de două luni și jumătate în această fotografie, și, dacă puteți, să îmi spuneți mie că nu a meritat să lupt preț de șapte ani și șapte FIV-uri pentru această FIINȚĂ”.

Deputata PSD Lucreția Roșca nu a putut fi contactată pentru a-și expune punctul de vedere, până la ora publicării acestui material. Contactat de gândul, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a refuzat să comenteze subiectul, motivând că nu există o poziție oficială a partidului pe această temă. „Nu am văzut declarațiile, nu le cunosc și mi-e foarte greu să le comentez. Refuz să comentez. PSD nu are un punct de vedere, nu am discutat despre așa ceva și poziția oficială a partidului pe subiectul ăsta nu există. Și dacă nu există, eu ca purtător de cuvânt nu v-o pot prezenta”, a spus Ivan pentru gândul.

Vă prezentăm în continuare textul scrisorii:

„Personal, mă consideram oarecum imunizată, am citit întristător de numeroase aberații și afirmații cinice despre infertilitate în acești șase ani de activitate asociativă în care m-am încăpățânat, împreună cu colegele mele din Asociație, să transformăm infertilitatea dintr-un tabu într-un subiect prezent pe agenda publică din România; însă recunosc că afirmațiile dvs. au depășit tot ce am putut cti și auzi până acum: în doar câteva fraze expuneți o incredibilă colecție de informații eronate, clișee injuste și aprecieri halucinante.

O să încerc în această scrisoare să le iau pe rând și să ofer câteva detalii lămuritoare:

  1. „Nicăieri în  lume infertilitatea nu e consideratăƒ boală. Nu știu unde ați găsit  voi că OMS o considerăƒ boală.”

Infertilitatea este o condiție medicală, o boală recunoscută ca atare exact de către Organizația Mondială a Sănătății, o simplă căutare cu google ar fi fost suficientă să vă confirme informația înainte de o contesta în declarația acordată jurnalistei: „Infertility (clinical definition): a disease of the reproductive system defined by the failure to achieve a clinical pregnancy after 12 months or more of regular unprotected sexual intercourse.”

Iar o rezoluție a Parlamentului European (2008) precizează: Parlamentul European „constatăƒ căƒ infertilitatea este o boalăƒ recunoscută de Organizația Mondialăƒ a Sănătății, care poate avea efecte grave, cum ar fi depresia; subliniazăƒ faptul că rata infertilității este în creștere, atingând în prezent aproximativ 15% din cupluri; invită, prin urmare, statele membre să garanteze cuplurilor dreptul de acces universal la tratament împotriva infertilității”.

2. „Iar donatorii, știți cum sunt în România, donează pe bani, unde găsești donatoare de ovule?”

Doamnă doctor, fertilizarea in vitro se face de cele mai multe ori cu materialul genetic al părinților, recursul la terț donator este mai degrabă rar – și nu sistematic, așa cum lăsați dvs. să se înțeleagă. Prin Subprogramul FIV al Ministerului Sănătății au fost finanțate (parțial!) numai proceduri cu material genetic propriu cuplului.
 
3. „Nu cred căƒ [finanțarea fertilizării în vitro] ar trebui să fie suportată de stat.  În nicio altă țară nu este gratuit.”

Siguranța de sine cu care faceți această afimație m-a …descumpănit. Din nou, puțină documentare înainte de lansarea publică a afirmației s-ar fi impus. Realitatea este că România a rămas singura țară din Uniunea Europeană care nu sprijină cuplurile  hipofertile. Prin Subprogramul Ministerului Sănătății, în scurtul interval în care acesta a existat, în România s-a finanțat parțial o singură tentativă FIV pentru un număr limitat de cupluri, selecționate în urma unor criterii medicale și sociale severe. 

Drept comparație: personal, am beneficiat în Franța, cealaltă țară a mea, al cărei cetățean am șansa să fiu, de nu mai puțin de cinci tentative de fertilizare in vitro, pentru care, în afara asigurărilor la care cotizăm, nu am plătit nicio centimă, totul (analize, consultații, medicamente, procedurile în sine) fiind suportat de sistemul de securitate socială.

După aceste cinci tentative, m-am întors în România pentru a adopta un copil. Cum procesul de adopție trena, am mai făcut o tentativă de fertilizare in vitro în România, pe care am plătit-o integral, din resurse proprii: aproape 4.000 de euro.

A urmat o a șaptea tentativă de fertilizare in vitro, cea norocoasă, în Grecia – pe care am plătit-o, dar asta doar pentru că eram cetățean străin; nu, nici măcar Grecia, țara europeană cea mai năpăstuită din punct de vedere economic, nu a renunțat la a-și sprijini cetățenii ce vor să devină părinți – criză trece, copiii rămân.

V-am detaliat exemplul personal, ca să înțelegeți cât de profund eronată este afirmația dvs. – eu nu vă ofer drept contra-argument informații de pe site-uri sau din auzite, ci experiență directă: primele mele 5 (cinci!) tentative de fertilizare in vitro au fost integral suportate de asigurările sociale franceze. Dar să nu credeți că doar în Occident sau în țările scandinave se întâmplă astfel; vă redau situația din vecini: în Bulgaria sunt suportate trei tentative, în Ungaria- cinci, în (atât de catolica) Polonie – trei tentative.

4. „Ca săƒ faci un copil când nu ți-l dăƒ Dumnezeu, că e un bun pe care ți-l dorești, nu trebuie săƒ contribuie societatea la așa ceva.”

Această afirmație, perla coroanei, este cea care m-a determinat să vă scriu. Informațiile false reprezintă un aspect care poate, în anumite contexte, să fie trecut cu vederea, însă nedreptatea, ca să nu spun cruzimea, din această frază impune o replică. 

Permiteți-mi vă rog, doamnă deputat, să va adresez câteva întrebări, doar în parte retorice:  De ce vă considerați îndreptățită să Îl invocați pe Dumnezeu în acest context, cine v-a acordat statutul de purtător de cuvânt al divinității? Ce vă face să credeți că cele peste cinci milioane de copii concepuți prin fertilizare in vitro în lume nu sunt copii dați de Dumnezeu? I-ați spune același lucru și unuia dintre numeroșii preoți români care recurg la fertilizare in vitro în dorința lor de a deveni părinți? Știți că în Bulgaria un preot și-a permis să facă o afirmație negativă la adresa FIV, iar Biserica Ortodoxă Bulgară a adresat ulterior scuze publice cuplurilor hipofertile? 

Infertilitatea este o condiție medicală, FIV-ul este un mod de tratare a ei, deci copiii concepuți prin reproducere umană asistată medical sunt o victorie asupra bolii, altfel spus o vindecare. Unui cardiac, de pildă, nu i se cere să nu își trateze boală pentru că „asa a vrut Dumnezeu”, de ce să i se spună asta unui om afectat / bolnav de infertilitate?! Dacă acești copii se nasc, este pentru că Dumnezeu a dorit că ei să se nască. Și punctum.

  „Bunurile” pe care persoanele hipofertile și le-au dorit – apartamente, mașini, bijuterii … –  sfârșesc (în cazul fericit în care acestea există preliminar) prin a fi ipotecate și/sau vândute pentru a se putea plăti analizele, medicamentele și procedurile care să aducă în viața acestora FIINȚELE UMANE cele mai dorite și mai iubite: copiii! Vă rog să remarcați că nu mă lansez în a vă povesti despre suferințele fizice și mai ales psihice și sociale ale cuplurilor infertile, mă limitez la aspectul pur financiar.

Cum vă puteți permite să calificați acești copii ca fiind „bunuri”, doar pentru că părinții lor au fost nevoiți să facă apel la ajutorul medicilor (colegii dvs.!!) pentru a îi putea concepe?!

O să mă abțin să cad în capcana de a vă pune întrebări amar-ironice, unele inspirate de comentariile de pe rețelele sociale („In cazul copiilor ‘bunuri’ se aplică regulile dreptului comercial sau ale dreptului familiei?”, „Cam cât estimați că ar costă un kg din acest ‘bun’, în viu?” etc.), pentru că registrul este sinistru, în caz că încă nu ați realizat.

5. Și ajungem la o ultimă afirmație șocantă, cu atât mai șocantă cu cât nu ați făcut-o în cadrul aceluiași prim interviu, ci a două zi, pentru un alt organ de presă, deci nu fusese o afirmație aleatorie, o „scăpare”, ci o convingere profund întipărită în conștiința dvs.: „E vorba aceea româneascăƒ – cine are săƒ-i trăiască, cine nu, să nu-și dorească.”

Vă asigur, doamnă, din vasta mea experiență asociativă, în care am interacționat cu mii de cupluri hipofertile (da, mii; un cuplu de vârstă reproductivă din șase se confruntă cu probleme de fertilitate, doar pe forumul Asociației SOS Infertilitatea sunt înscrise peste 3.200 de persoane, femei și bărbați! am dedicat mii de ore din viață mea discuțiilor cu aceștia, în conversații directe sau în interacțiuni virtuale, am plâns nopțile singură în față computerului când am primit vești proaste și am topăit de bucurie, deși eram la mii la mii de kilometri distanță și nu îi cunoșteam propriu-zis, atunci când o nouă sarcina îmi era anunțată) că zicala cu pricina este de departe cea mai antipatică și mai dureroasă din tot ce poate auzi o persoană care nu poate, din motive medicale, să aiba copii. Fraza respectivă o spun, de fiecare dată, persoanele care au deja copii, fără să pară a realiza ce cumplită jignire pentru propriii copii reprezintă invocarea și asumarea acestei alegații.

Doamna deputat, v-am scris toate acestea cu speranța că veți realiza, finalmente, cât de mult ați greșit și cât de mult ați rănit un segment semnificativ al populației din Romania: cuplurile cu probleme de fertilitate.

Afirmațiile dvs. au stârnit multe, foarte multe reacții, în presă și pe rețelele sociale, de la tristețe resemnată până la solicitarea demisiei. Am avut bucuria să văd reacții de condamnare exprimate spontan, din proprie inițiativă, de către persoane publice / jurnaliști precum Melania Medeleanu, Vlad Petreanu, Emanuela Schweninger, Cristian China-Birta, Ioana Avădani, Diana Marcu, Clarice Dinu, dar și de sute de „simpli cetateni”, afectați sau nu în mod direct de infertilitate. Aveți câteva zeci de comentarii pe pagina dvs. FB – unele pot fi cotate, obiectiv vorbind, drept „hate messages”. Asociația SOS Infertilitatea a șters de pe pagina sa astfel de mesaje, dar pe pagina dvs. încă figurează – ar fi bine să aveți puterea să le citiți integral înainte de a le șterge. Asociativ și individual, condamn discursul agresiv și insultele, însă când le veți citi, pentru a putea înțelege de unde atâta ură, vă rog să nu uitați de unde s-a pornit: dvs. – deputat, medic și mamă – le-ați scos acestor oameni copiii (reali, pentru cei care au învins deja infertilitatea, sau doar visați, pentru cei care încă luptă) din categoria ființelor umane, considerându-i „bunuri”.

  …Este grav, doamnă.
   
Mi-ar plăcea să cred că măcar acum, după aducerea acestor precizări, vă veți reconsidera poziția a și nu doar din cauza presiunii publice, ci, dacă nu sper prea mult, să o faceți …în mod sincer. Probabil că empatia nu se poate învăța sau mima, ea există sau nu există. Dar mai există o gamă amplă de alte sentimente pe care le puteți aplică. Întrucât dvs. ați invocat divinitatea în acele afirmații, mi-ar plăcea, dacă nu va puteți iubi aproapele cu toate ale lui, atunci măcar să manifestați pentru el o fărâmă de înțelegere și un dram de respect.

Infertilitatea există.   Și doare.

În încheiere, vă invit să vă uitați în ochii fiicei mele, în vârstă de două luni și jumătate în această fotografie, și, dacă puteți, să îmi spuneți mie că nu a meritat să lupt preț de șapte ani și șapte FIV-uri pentru această FIINȚĂ: 
Vă urez să vă bucurați de copilul dvs. și să realizați cât de norocoasă sunteți,
Nicoleta Cristea-Brunel,
coordonator Asociația SOS Infertilitatea,
mamăƒ
 

P.S.: timp de un an de zile am fost atestată în vederea adopției dar în tot acest interval nu am primit nici măcar un singur telefon / e-mail din partea autorităților, darămite să mi se prezinte un copil adoptabil. În ciuda gustului extrem de amar, nu dezarmez, iar când va crește un pic fetița, voi relua încercările pentru a adopta un copil. În acest context îmi permit să vă întreb: doamnă deputat, copiii adoptați, care și ei vin în sufletele și în brațele părinților lor într-un mod mai puțin standard, doar pentru că aceștia îi doresc, tot „bunuri” sunt?!”

Nicoleta Cristea Brunel este licențiată a Facultății de Litere a Universtății din București, are un master în Comunicare la Universitatea din Paris și un master în Științe Politice la Universitatea Geneva, fiind totodată absolventă a ENA, cea mai prestigioasă școală de administrație publică din Europa.

Lucreția Roșca este deputat PSD de Galați, fiind la al doilea mandat de parlamentar. De profesie este medic având specialitatea medicină fizică și recuperare. CV