Leo Messi a postat în dimineața aceasta o fotografie care a făcut înconjurul internetului. Starul argentinian este atât de fericit pentru că a câștigat Cupa Mondială încât doarme cu trofeul în pat.
În prima noapte petrecută în Argentina, după întoarcerea din Qatar, Messi a dormit în pat cu trofeul, iar imaginile au fost postate pe Facebook chiar de el.
În cele trei fotografii, acesta își ține la piept trofeul pentru care a muncit din greu.
În descrierea celor trei imagini postate de renumitul fotbalist, acesta a scris un mesaj scurt și la obiect: „Bună dimineața”, iar în doar câteva minute a primit la postarea de pe Facebook peste 300.000 de reacții și a fost redistribuită de peste 100.000 de ori.
Așa cum se poate observa din postările sale, Lionel Messi a fost nedespărțit de trofeu și în avion, în drum spre casă.
Marţi, avionul companiei aeriene argentiniene care a transportat delegaţia Albiceleste de la Doha, avându-i în frunte pe preşedintele Federaţiei argentiniene de fotbal (AFA), Claudio Tapia, şi pe selecţionerul Lionel Scaloni, a aterizat pe Aeroportul Internaţional din Ezeiza, în provincia Buenos Aires.
Căpitanul Lionel Messi a pășit primul din avion, ţinând în mână preţiosul trofeu, alături de Lionel Scaloni, urmaţi de ceilalţi membri ai delegaţiei.
Argentina a învins Franța în finala Campionatului Mondial de fotbal din Qatar, după 120 de minute de fotbal în care au fost înscrise 6 goluri (3-3) și 4 penaltiuri transformate în gol față de doar cele două ale francezilor.
Acum, în Buenos Aires, oamenii încă sărbătoresc marea victorie a Argentinei.