METEO. Vremea în perioada 11-24 mai: Zilele calde vor alterna cu cele răcoroase

METEO. Vremea în perioada 11-24 mai: Zilele calde vor alterna cu cele răcoroase
Foto: Pixabay
Publicat: 11/05/2020, 09:49

 Zilele calde, cu temperaturi de până la 25 de grade, vor alterna în perioada următoare cu cele răcoroase, se arată în prognoza pentru perioada 11-24 mai, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

BANAT

Pe parcursul întregului interval, regimul termic va fi caracterizat de variaţii, temporar chiar semnificative, astfel că zilele cu vreme apropiată de normal sau chiar răcoroasă (în 12, 14 -15 mai şi cu probabilitate mare şi în perioada 21-23 mai) când media maximelor va fi de 20…24 de grade vor alterna cu zile calde (în special în 13 mai, în jurul datei de 16 mai şi posibil spre sfârşitul intervalului) când după-amiaza vor fi 25…28 de grade, mediat regional. Aceleaşi oscilaţii vor avea şi temperaturile nocturne, dar în marea lor majoritate se vor situa între 8 şi 12 grade, valori mai mici, în medie de 6…8 grade, fiind în dimineţile de 13 şi 15 mai şi posibil între 20 şi 22 mai. Va ploua local în jurul datei de 12 mai, iar probabilitatea de ploi – în general asociate unui grad mai ridicat de instabilitate atmosferică – va creşte în cea de-a doua săptămână.

CRIŞANA

Întregul interval de referinţă va fi caracterizat de variaţii în regimul termic, chiar semnificative, cu alternanţe între zile răcoroase (în 12, 14 şi 17 mai şi cu probabilitate mare şi în perioada 21-23 mai) când temperaturile maxime vor fi, în medie, de 17…20 de grade şi zile mai calde (în special în 13 mai, în jurul datelor de 16 şi 19 mai) când după-amiaza valorile se vor încadra într-un ecart mediu de 22…25 de grade. Aceleaşi oscilaţii vor avea şi temperaturile minime care se vor situa în marea lor majoritate între 8 şi 12 grade, dar cu valori mai mici, în medie de 5…7 grade în dimineţile de 13 şi 15 mai şi posibil în perioada 21-
22 mai. Va ploua local intervalul 12-14 mai, iar probabilitatea de ploi – în general asociate unui grad mai ridicat de instabilitate atmosferică – va fi din nou în creştere după data de 17 mai.

TRANSILVANIA

Pe parcursul întregului interval, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, media valorilor termice va fi apropiată de normalul acestei perioade, cu unele zile mai răcoroase în special în nordul regiunii, dar şi cu temperaturi peste cele obişnuite în sud şi vest. Astfel, valorile diurne vor fi de 20…24 de grade, mediat regional, chiar mai ridicate în jurul datelor de 14 şi 16 mai. Valori în jurul celor climatologic specifice va avea şi temperatura minimă, cu 7…10 grade mediat regional, mai scăzute în dimineaţa de 13 mai, în medie 4…7 grade. Probabilitatea de ploi locale – în general asociate unui grad mai accentuat de instabilitate atmosferică – va fi relativ ridicată în majoritatea zilelor din intervalul de referinţă, dar în special în 12, 14 şi 17 mai.

MARAMUREŞ

Pe parcursul celor două săptămâni, variaţiile termice vor fi destul de importante. Astfel, în zilele cele mai răcoroase, în general în intervalul 12-15 mai, temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 18 grade, iar cele mai mari valori vor fi de 22…24 de grade, mediat regional. Aceleaşi oscilaţii vor avea şi temperaturile nocturne care se vor situa în marea lor majoritate între 7 şi 10 grade, valori mai mici, în medie de 3…6 grade, fiind în dimineţile de 13 şi 15 mai. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată în majoritatea zilelor din interval, fiind posibile local şi temporar şi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată.

MOLDOVA

Pe parcursul întregului interval, regimul termic va fi caracterizat de variaţii, temporar chiar semnificative, astfel că zilele cu vreme răcoroasă, local chiar rece pentru această perioadă din an în special în nordul regiunii (cu probabilitate mai mare în 13 şi 15 mai) când media maximelor va fi de 16…19 grade, vor alterna cu zile calde când după-amiaza vor fi 22…25 de grade, mai ridicate în sudul regiunii. Aceleaşi oscilaţii vor avea şi temperaturile nocturne care se vor situa în marea lor majoritate între 8 şi 11 grade, valori mai mici, în medie de 4…8 grade, fiind în dimineţile de 13 şi 15 mai şi posibil în jurul datei de 19 mai. Probabilitatea mai mare pentru ploi va fi asociată manifestărilor de instabilitate atmosferică, astfel că distribuţia acestora va fi neuniformă, pe spaţii mici fiind posibile averse cu caracter torenţial, dar la nivel regional se estimează un regim pluviometric în general deficitar.

DOBROGEA

În special pe parcursul primei săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de variaţii, chiar semnificative, astfel că zilele cu vreme apropiată de normal şi local chiar răcoroasă (în 13 şi 15 mai) când media maximelor va fi de 17…20 de grade vor alterna cu zile calde, în special în 12 şi 14 mai când după-amiaza vor fi 23…25 de grade, mediat regional, dar cu valori mai mari în vestul regiunii. Pentru a doua săptămână estimările prognostice indică valori sub cele specifice perioadei la început, cu tendinţa de încălzire în ultimele zile ale intervalului. Uşoare oscilaţii vor avea şi temperaturile nocturne, dar care se vor situa în marea
lor majoritate între 10 şi 14 grade, valori în jurul mediilor multianuale. Probabilitatea mai mare pentru ploi va fi asociată manifestărilor de instabilitate atmosferică, astfel că distribuţia acestora va fi neuniformă, pe spaţii mici fiind posibile averse cu caracter torenţial, dar la nivel regional se estimează un regim pluviometric în general deficitar. Ploi mai frecvente vor fi posibile doar în perioada 17-18 mai.

MUNTENIA

Întregul interval de referinţă va fi caracterizat de variaţii în evoluţia regimului termic, chiar semnificative, cu alternanţe între zile cu temperaturi în jurul celor normale în această perioadă din an (în 13 şi 15 mai şi cu probabilitate mare şi în perioada 18-21 mai) când maximele vor fi, în medie, de 22…24 de grade şi zile călduroase (în special 12, 14 şi 16 mai) când după-amiaza valorile se vor încadra într-un ecart mediu de 26…29 de grade. Aceeaşi evoluţie, deşi cu oscilaţii mai puţin importante, vor avea şi temperaturile minime care se vor situa în marea lor majoritate între 9 şi 13 grade, valori în jurul mediilor climatologice. Probabilitatea mai mare pentru ploi va fi asociată manifestărilor de instabilitate atmosferică, astfel că distribuţia acestora va fi neuniformă, pe spaţii mici fiind posibile averse cu caracter torenţial, dar la nivel regional va predomina un regim pluviometric deficitar. Ploi mai frecvente se estimează a fi doar în perioada 17-19 mai.

OLTENIA

Pe parcursul celor două săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de alternanţe între zile cu vreme apropiată de normal (în 13, în 15 mai şi cu probabilitate mare şi în perioada 19-21 mai) când media maximelor va fi de 23…25 de grade şi zile călduroase (în special 12, 14 şi 16 mai) când după-amiza vor fi 26…29 de grade, mediat regional. Uşoare oscilaţii vor avea şi temperaturile nocturne, dar în marea lor majoritate acestea se vor situa între 10 şi 14 grade, valori apropiate de mediile climatologice. Probabilitatea mai mare pentru ploi va fi asociată manifestărilor de instabilitate atmosferică, astfel că acestea se vor semnala pe spaţii mici şi chiar dacă izolat aversele pot avea caracter torenţial, la nivel regional regimul pluviometric va fi deficitar. Ploi mai frecvente se estimează doar pentru perioada 17-19 mai.

LA MUNTE

Zilele cu vreme caldă când temperaturile diurne vor fi în medie de 14…18 grade vor alterna cu zile mai răcoroase caracterizate de valori într-un ecart mediu de 10…13 grade. Aceleaşi oscilaţii vor avea şi temperaturile minime, dar în marea lor majoritate se vor situa între 4 şi 8 grade, valori mai mici, în medie de 2…3 grade, chiar uşor negative în masivele cele mai înalte urmând a se înregistra în dimineaţa de 13 mai. Probabilitatea pentru ploi – în general asociate unui grad mai accentuat de instabilitate atmosferică – va fi relativ ridicată în majoritatea zilelor din intervalul de referinţă, dar în special în 12 şi 14 mai, când vor fi local şi cantităţi de apă mai însemnate şi din nou după data de 17 mai.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer