Metoda falșilor polițiști. Trei români, arestați în Italia după ce au comis un jaf, prefăcându-se că sunt carabinieri

Publicat: 29 03. 2019, 09:24

Trei români au fost arestați în Florența, pentru furt de bijuterii și bani, scrie freepressonline.it.

Românii  îmbrăcați în uniforme de carabinieri au bătut la ușa unei bătrâne, spunându-i că sunt în misiune, urmăresc o bandă de hoți și au presupunerea că și apartamentul bătrânei este vizat de un posibil jaf. În consecință, așa-zișii carabinieri au rugat-o pe bătrână să prezinte bijuteriile și obiectele de valoare, pentru a-și da seama dacă nu cumva hoții deja au jefuit-o. Bătrâna, a avut încredere în cei trei români care purtau șepci și salopete de carabinieri, a scos bijuteriile și a constat că nu lipsește niciuna.

Astfel, cei trei români au descoperit unde își ține femeia obiectele de valoare. Unul dintre români, a distras atenția bătrânei, în timp ce ceilalți doi, au intrat în dormitor și au înșfăcat o pradă valoroasă.

Cei trei hoți-carabinieri nu s-au oprit la un singur furt. Au jefuit și obiectele de valoare ale fiului femeii, care locuia la un etaj superior.

Apoi, un fals apel prin stațiile de emisie recepție a fost pretextul românilor de a părăsi casa femeii.

Abia după câteva ore, bătrâna a desoperit că lipsesc toate bijuteriile și a alertat autoritățile.

Cei trei români erau de mai mult timp în vizorul poliției, astfel că femeia a fost chemată să recunoască fotografiile infractorilor. Autoturismul celor trei hoți, un Fiat Punto, pe care femeia l-a recunoscut, a fost urmărit de autorități.

Cei trei români de 32, 33 și 35 de ani se află în arest preventiv în Florența.