#metoo. Imaginea reală a unui subiect tabu în România. Șeful CNCD: „Victimele hărțuirii sexuale nu au suportul necesar, au o temere de a sesiza instituțiile”

De gura lumii, de frică, dintr-o acceptare a fenomenului ca normalitate sau pur și simplu din cauza unui cadru legal limitat, victimele de prea puține ori își caută dreptate. „Victimele hărțuirii sexuale nu au suportul necesar, au o temere în a sesiza instituțiile abilitate”, spune Csaba Asztalos, președintele CNCD, instituție care a înregistrat, în doi ani, doar patru plângeri de acest gen. La poliție, în primele nouă luni ale lui 2017, au ajuns doar 35 de sesizări, cu 8% mai puține decât anul precedent.

Potrivit Codului Penal,hărțuirea sexuală este definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate„.

„De ce nu se fac plângeri? Plângeri în legătură cu ce? Pentru că sunt, de fapt, două fenomene evidențiate. Avem hărțuirea sexuală în cadrul unei instituții, iar ea este sancționată, și avem hărțuirea stradală, în spațiul public. (…)Nu ai un cadru legal care să te protejeze de hărțuirea în spațiul public”, spuneOana Băluță, conferențiar universitar și activistă pentru drepturile femeilor, care a urmărit îndeaproape problematica drepturilor femeilor în ultimii ani.

Subraportare a cazurilor la CNCD

La CNCD, în doi ani (2015-2016) au fost depuse doar patru plângeri legate de hărțuire sexuală, cu toate că aceste cazuri sunt mult mai multe și mult mai dese, după cum a explicat, pentru Gândul, și Csaba Asztalos, președintele CNCD.

„Victimele hărțuirii sexuale nu au suportul necesar, au o temere în a sesiza instituțiile abilitate. Există o serie de motive pentru care nu se spun aceste lucruri.Noi putem să soluționăm o plângere, în sensul în care putem să aplicăm o amendă. Dar, dacă se adresează instanțelor de judecată, pot obține despăgubiri morale sau materiale. În România, în ultimii ani, am avut cazuri destul de grave, mai ales în zona universitară, Iași, Cluj, am avut un caz la Arad, într-o instituție publică, în care o funcționară a înregistrat șeful șantajând-o sexual. În toate aceste cazuri avem plângeri penale pe rol, respectiv, am mai avut situații de hărțuire sexuală în zona universitară, chiar și la univeristăți din București, care au fost soluționate”, explică Asztalos.

Potrivit informațiilor existente, avem de-a face cu o subraportare a cazurilor la CNCD, iar din datele existente reiese că hărțuirea are loc în mod frecvent în raporturile șef/subaltern.

Oana Băluță: Nu ai un cadru legal care să te protejeze de hărțuirea în spațiul public

Dacă în cazul hărțuirii în spațiul instituțional avem de-a face cu posibilitatea de a depune plângere, acest lucru nu este valabil și în cazul hărțuirii stradale, petrecute în spațiul public.

„De ce nu se fac plângeri? Plângeri în legătură cu ce? Pentru că sunt, de fapt, două fenomene evidențiate. Avem hărțuirea sexuală în cadrul unei instituții, iar ea este sancționată, și avem hărțuirea stradală, în spațiul public. Și, sunt foarte multe femei care scriu despre hărțuirea în spațiul public și, de exemplu, dacă cineva te fluieră pe stradă, dacă cineva îți adresează cuvinte injurioase, dacă cineva te atinge pe stradă, ce anume te protejează și care este pârghia legală în baza căreia poți merge la poliție pentru a depune plângere? De asta este o problemă sistemică, pentru că, în fapt, nu ai un cadru legal care să te protejeze de hărțuirea în spațiul public”, a explicat, pentru Gândul, Oana Băluță, conferențiar universitar și activistă pentru drepturile femeilor, care a urmărit îndeaproape problematica drepturilor femeilor în ultimii ani.

Care ar fi soluția pentru slăbirea amplorii acestui fenomen al hărțuirii în spațiul public? În state mai dezvoltate există o legislație bine pusă la punct în acest sens. În cazul României, se poate porni treptat, iar mesajele publicate de femei pe rețelele de socializare ar trebui să reprezinte un punct de pornire pentru găsirea și implementarea acestor soluții.

„Există state care au o astfel de legislație, însă ceea ce se poate face cu mai multă rapiditate la noi este faptul ca anumite structuri precum RATB-ul sau Metrorex să includă prevederi și să monitorizeze hărțuirea în spațiile acestea pe care ei le coordonează, pentru că sunt foarte multe mărturii ale femeilor care atrag atenția că în autobuze au fost hărțuite, că li s-a întâmplat în metrou. Iar ceea ce eu spun acum, cred că intră în responsabilitatea Metrorex și a celor de la RATB”, explică Oana Băluță.

Băluță: „Toate mărturisirile femeilor acestora din Campania #metoo au nevoie de un răspuns politic”

Pe lângă aceste lucruri, în România există o problemă legată de conștientizarea fenomenului, aceasta fiind vizibilă, în special acum, când după ce tot mai multe femei au ales să facă dezvăluiri pe rețelele de socializare, a crescut și numărul comentariilor răutăcioase.

„Ca să vorbești despre astfel de experiențe, despre hărțuirea în spațiul public sau despre orice fel de formă de hărțuire sau de agresiune trebuie să ai acces la un spațiu safe, în care oamenii să nu te acuze că tu ai provocat hărțuirea, că tu te-ai îmbrăcat provocator, că nu știu pe unde ai mers în cursul nopții. E nevoie să fii crezută și e nevoie ca oamenii să nu exercite un bullying asupra ta după ce ți-ai făcut publice experiențele de hărțuire. Faptul că foarte multe femei au vorbit acum despre ceea ce li s-a întâmplat, au construit un astfel de spațiu, spațiu care este deschis, dar, în continuare, nu este sigur. Au fost comentarii și bășcălioase și pline de un mișto… Și au venit din partea unor persoane binecunoscute în spațiul public. Iar comentariile acestea, bazate pe neîncredere și pe mișto și pe bășcălie au venit din partea lor”, susține Oana Băluță.

Din postura de activist pentru drepturile femeilor, aceasta vede campania #metoo ca fiind un punct de plecare în declanșarea acțiunilor concrete pentru diminuarea acestui fenomen. Iar speranța vine din experiența altor țări.

„Mie, toată campania aceasta îmi dă speranțe pentru că în foarte multe țări din lumea asta se vorbește o limbă comună, limbă care intră sub umbrela hashtagului #metoo. Îmi dă speranțe că s-a creat solidarizarea aceasta și că poți să schimbi norme, practici, legislație și comportament instituțional atunci când vorbești și este o masă de oameni care vorbește despre chestiunea asta”, explică Oana Băluță.

În Statele Unite ale Americii a fost legiferată și recunoscută ca fiind agresiune violența asupra femeilor în spațiul privat. „Femeile au vorbit în ceea ce se chema „grupuri de privire a conștiinței”, se întâlneau femei între ele și vorbeau despre experiențele lor. Și, la un moment dat, și-au dat seama cât de multe suferă din cauza violenței în familie. Și și-au dat seama că ceea ce este personal, este, de fapt, politic, în sensul în care are nevoie de un răspuns politic. Toate mărturisirile femeilor acestora din Campania #metoo au nevoie de un răspuns politic”, susține Băluță.

„Campania #metoo poate ajuta conștientizarea fenomenului acolo unde acesta există în procent mare, dar nu se poate exprima social ca urmare a unui anumit tip de profil psihocultural. De asemenea poate încuraja recunoașterea fenomenului, chiar acolo unde fenomenul este cunoscut”, este de părere și sociologul Daniel David.

Potrivit acestuia vizibilitatea fenomenului va crește în România.

„Hărțuirea a existat de-a lungul istoriei, dar astăzi devine mai vizibilă. Asta mai ales în societățile care trec de la valorile de supraviețuire la cele de autoexprimare – democrație, libertate, individ autonom cu drepturi bine definite etc.- și de la valori tradiționale – de exemplu familie și religie la cele mai seculare. Aceste lucruri pot fi accentuate în societățile care un au un profil psihocultural caracterizat prin colectivism, unde individul și drepturile sale sunt mai puțin importante decât colectivul, și concentrarea puterii de către puțini, adesea bărbați, care au forță de control social.Mai mult, astfel de societăți tind să definească fenomenul în sensul sau mai restrâns”, a explicat, pentruGândul, sociologul.

Maia Morgenstern și Ana Barton, printre româncele care s-au alăturat campaniei #metoo

Printre persoanele publice din România care au scris un mesaj însoțit de hashtag-ul #metoo pe pagina personală de Facebook este Maia Morgenstern. Actrița a ales să vorbească despre „o tânără prietenă” a ei.

„Mă doare până la strigăt, până la disperare. Disperarea pe care ti-o da neputința. Ciudat, o neputința ce vine din respect și loialitate. Dar tot neputință se cheamă. Ma doare tăcerea cu care a decis să se înconjoare o tânără prietenă.
Dar o respect. Deși mă doare, nu voi trăda încrederea cu care m-a investit. Și nu vorbesc de vreo întâmplare neplăcută, cu iz de gîlceavă de alcov, demnă de paginile vreunui tabloid. ( al carui director ă fost….sa lăsăm, nu-i așa?) Vorbesc de teroare, amenințări, atacuri verbale, în scris, directe… Am să tac #metoo”, a scris Maia Morgenstern pe pagina sa de pe rețeaua de socializare.

Scriitoarea Ana Barton s-a alăturat și ea campaniei și a povestit o întâmplare din propria-i viață.

„Cum de-am avut puterea de a-i cere cărțile și de a-i și mulțumi pentru ajutor, nu știu. Poate pentru că, deși era un drum lăturalnic, nu eram singuri pe el, mai trecea lume. Am luat-o la fugă cu mulțimea aia de cărți în brațe și cu ghiozdanul greu în spate. M-am oprit numai la marginea unei gropi care fusese făcută fiindcă se spărseseră niște conducte mari acolo, o groapă imensă. Pe jos era însă alunecos, iar eu degeaba m-am oprit la marginea aia, că am alunecat și am căzut în groapă. Cum de n-a văzut nimeni, iar nu știu. #metoo”, a scris aceasta pe Facebook.

Vedetele de la Hollywood au creat, la începutul lunii, ceea ce avea să devină un fenomen, o adevărată campanie derulată pe rețelele de socializare. După ce tot mai multe actrițe de la Hollywood au dezvăluit că au fost hărțuite sexual de producătorul Harvey Weinstein, femeile de peste hotare au început să-și dezvăluie și ele experiențele de acest fel pe rețelele de socializare. News feed-urile s-au umplut de mesaje, mai scurte sau mai lungi, însoțite de hashtag-ul „#metoo” (n.r. „#șieu”), care avea să devină o punte de legătură între toate femeile, indiferent de vârstă, care, cel puțin o dată în viața lor, s-au simțit victime ale hărțuirii.