Metrorex și Alstom au ajuns la o înțelegere privind serviciile de mentenanță pentru 2020

Publicat: 30 12. 2019, 16:40

„Alstom confirmă încheierea, conform prevederilor legale, a unui contract nou cu o durată de 12 luni cu Metrorex, pentru mentenanța completă a trenurilor de metrou începând cu 1 ianuarie 2020″, anunță compania.

Reprezentanții Alstom asigură bucureștenii că vor putea circula „în siguranță cu metroul, conform planificării normale”.

Alstom este compania care a furnizat servicii complete de mentenanță pentru trenurile de metrou în ultimii 15 ani, timp în care disponibilitatea flotei a crescut de la 60% în 2004 la 99,96% în prezent.

Metrorex a anunțat anterior, că are o sumă restantă de plată de 147 de milioane de lei către Alstom și că negociază condițiile de prelungire a contractului pe o perioadă de un an de zile.

Compania de stat a transmis către Alstom Transport S.A., invitația pentru a depune o ofertă în cadrul procedurii de atribuire a prestării serviciilor de mentenanță a materialului rulant aferent transportului cu metroul, pe o perioadă estimată de 1 an (începând cu 01.01.2020 până la finalizarea unei proceduri competitive). Alstom Transport S.A. a răspuns invitației și a depus oferta în termenul solicitat, potrtivit unui comunicat Metrorex remis în 19 decembrie.