METROUL va avea programul prelungit pentru meciul România-Finlanda

Publicat: 07 10. 2015, 16:29
Actualizat: 28 09. 2018, 09:30

Ministerul Transporturilor și Metrorex vin în sprijinul publicului participant la meciul de fotbal dintre echipa națională a României și cea a Finlandei, care se va desfășura pe stadionul „Arena Națională” și anunță că joi, 8 octombrie 2015, trenurile de metrou vor circula după un program prelungit cu două ore.

Ultimele trenuri de metrou vor pleca de la stațiile capăt de magistrală la ora 00:45 pe liniile M1, M2, M3 și M4. Intervalul de circulație va fi de aproximativ 10-12 minute, informează Metrorex, potrivit B365.ro.