Prima pagină » Știri » Mi s-a părut interesantă! Liviu Pop, reacție după ce a distribuit o imagine cu „GÂNDACII” SUA, Olanda, Germania și Austria. PNL cere demisia fostului ministru al Educației

Mi s-a părut interesantă! Liviu Pop, reacție după ce a distribuit o imagine cu „GÂNDACII” SUA, Olanda, Germania și Austria. PNL cere demisia fostului ministru al Educației

Senatorul PSD Liviu Pop a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, după ce a postat o imagine pe o rețea de socializare, în care a comparat SUA, Olanda, Germania și Austria cu gândaci care care invadează România, că a distribuit fotografia pentru că i s-a părut "foarte, foarte interesantă".

„Senatorul PSD, Liviu Pop a jignit într-un mod inacceptabil unii dintre cei importanți parteneri occidentali ai României, prin publicarea unei imagini în care țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Austria sau Olanda sunt reprezentate de niște gândaci care invadează România. Imaginea publicată de senatorul Liviu Pop exprimă o gândire anti-occidentală care înfierează investițiile străine ca o formă de cotropire imperialistă a resurselor naționale. Solicităm conducerii și membrilor PSD să se delimiteze de astfel de mesaje publice și să-l excludă pe senatorul Liviu Pop din partid ca singură modalitate de a arăta că acest mod de gândire nu este specific partidului. În cazul în care Liviu Pop nu va fi exclus din partid, PSD confirmă că această exprimare este poziția oficială a partidului, o poziție anti-europeană, anti-democratică, împotriva economiei de piață, împotriva libertăților economice fundamentale precum libera circulație a capitalurilor, a bunurilor și serviciilor și a omenilor”, se arată într-un comunicat de presă al PNL, remis MEDIAFAX.

Liberalii au susținut că social democrații nu sunt la prima atitudine de acest fel, „poziții similare având în ultimele zile și liderul PSD, Liviu Dragnea”.

„Acest fel de exprimare face parte din propaganda de sorginte rusească anti-occidentală și anti-democratică, folosită în regimurile totalitare din țările din fosta Uniune Sovietică, Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord. Iar mesajul care însoțește imaginea publicată de senatorul PSD este o manipulare grosolană care ascunde interesele adevărate ale celor care nu doresc exploatarea gazelor din Marea Neagră și care fac astfel jocurile Rusiei și ale Gazprom. Prin atitudinea sa, PSD nu spune stop plecării gazelor gratis din România, ci spune stop exploatării gazelor din Marea Neagră pentru a servi interesele Rusiei care nu dorește reducerea dependenței României de gazul rusesc. Din păcate, exprimarea senatorului Liviu Pop nu este singulară și întâmplătoare la nivelul PSD. În ultimele zile, poziții publice similare au avut și președintele partidului, Liviu Dragnea, ca și principalul consilier al premierului României, Darius Vâlcov. Această atitudine publică și acest mod de gândire ale unor lideri ai partidului aflat la guvernare sunt extrem de nocive și afectează grav interesele strategice ale României”, precizează sursa citată.

Senatorul PSD Liviu Pop a postat o imagine pe o rețea de socializare, în care a comparat SUA, Olanda, Germania și Austria cu gândaci care care invadează România. Acesta a declarat pentru MEDIAFAX că a distribuit fotografia pentru că i s-a părut „foarte, foarte interesantă”.

„Mi s-a părut foarte, foarte interesantă (imaginea – n.r.), de aceea am pus-o. Mesajul a fost preluat de pe un site de socializare. Nu am interpretat poza din punct de vedere al animalelor care apar în poza, doar mesajul domnului președinte Iohannis m-a impresionat”, a declarat senatorul PSD Liviu Pop.

El susține că nu a intenționat să compare țările respective cu gândaci.

„Doamne ferește, nu am comparat pe nimeni cu gândaci. Eroare cred că este mesajul președintelui Iohannis. Nu putem compara partenerii cu animalele, de fapt pe nimeni nu putem compara cu animale. Nu cred că e nevoie de o reacție pentru că repet nu am intenția și nu o să am intenția de a compara o țară cu un animal sau o persoană cu un animal. Nu, mi-a plăcut partea de sus a postării, dar nu puteam să tai că eram acuzat de plagiat și atunci trebuia să las jos de unde am preluat, scrie în partea de jos de unde am preluat postarea”, a susținut Pop.

În ilustrația postată de Liviu Pop apare o farfurie pe care se află harta României, în interiorul căreia se află o sondă de gaze naturale, precum și gândaci care au atribuite numele Statelor Unite ale Americii, Austriei, Olandei și Germaniei.

În stânga apare o imagine cu președintele PSD, Liviu Dragnea, cu mesajul „Stop, gazele nu pleacă gratis din România”, iar în partea dreaptă apare președintele României, Klaus Iohannis, cu mesajul „Păi te arestăm și tot îl luăm”.

Postarea a fost criticată de internauți, având sute de comentarii și peste 200 de distribuiri.

Senatorul PSD Liviu Pop a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, după ce a postat o imagine pe o rețea de socializare, în care a comparat  SUA, Olanda, Germania și Austria cu gândaci care care invadează România, că a distribuit fotografia pentru că i s-a părut „foarte, foarte interesantă”.

„Mi s-a părut foarte, foarte interesantă (imaginea – n.r.), de aceea am pus-o. Mesajul a fost preluat de pe un site de socializare. Nu am interpretat poza din punct de vedere al animalelor care apar în poza, doar mesajul domnului președinte Iohannis m-a impresionat”, a declarat senatorul PSD Liviu Pop.

El susține că nu a intenționat să compare țările respective cu gândaci.

„Doamne ferește, nu am comparat pe nimeni cu gândaci. Eroare cred că este mesajul președintelui Iohannis. Nu putem compara partenerii cu animalele, de fapt pe nimeni nu putem compara cu animale. Nu cred că e nevoie de o reacție pentru că repet nu am intenția și nu o să am intenția de a compara o țară cu un animal sau o persoană cu un animal. Nu, mi-a plăcut partea de sus a postării, dar nu puteam să tai că eram acuzat de plagiat și atunci trebuia să las jos de unde am preluat, scrie în partea de jos de unde am preluat postarea”, a susținut Pop.

În ilustrația postată de Liviu Pop apare o farfurie pe care se află harta României, în interiorul căreia se află o sondă de gaze naturale, precum și gândaci care au atribuite numele Statelor Unite ale Americii, Austriei, Olandei și Germaniei.

În stânga apare o imagine cu președintele PSD, Liviu Dragnea, cu mesajul „Stop, gazele nu pleacă gratis din România”, iar în partea dreaptă apare președintele României, Klaus Iohannis, cu mesajul „Păi te arestăm și tot îl luăm”.

Postarea a fost criticată de internauți, având sute de comentarii și peste 200 de distribuiri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025