Microbuze cu jurnaliști, implicate într-un accident rutier
Delegația de jurnaliști care urmează să participe la o conferință de presă la Automobile Dacia, cu ocazia finalizării construcției unei instalații de apă caldă și aburi industriali în incinta halelor de producție, a fost implicată într-un accident rutier.
Accidentul, care nu s-a soldat cu victime, s-a petrecut la câțiva kilometri de Pitești, în comuna Mărăcineni.
Un automobil Dacia cu număr de Argeș, condus de un tânăr, a întors la stânga, fără semnalizeze și fără să se asigure, moment în care primul microbuz din coloana care transporta jurnaliștii a frânat brusc și a atins ușor mașina din față. În acel moment, cel de-al doilea microbuz, care se afla la o distanță mică de primul, nu a mai putut frâna la timp și a lovit în spate primul microbuz, proiectându-l în autoturismul Dacia.
În urma accidentului, primul microbuz și autoturismul Dacia au suferit pagube relativ mici, cel de-al doilea microbuz fiindu-i avariat motorul, capota și aripile din față. (Mediafax)