Migranții din Orientul Mijlociu prinși lângă țărmul românesc al Mării Negre plătiseră mii de euro pentru o viață nouă
Pe iahtul fără pavilion arborat, interceptat de autorități în noaptea de luni spre marți, la aproximativ 11 mile marine travers de localitatea Shabla din Bulgaria, în zona de patrulare comună româno-bulgară, au fost identificate inițial 37 de persoane de origine afgană și iraniană.
Odată adus vasul în Portul Constanța, autoritățile au stabilit că pe ambarcațiuniune se aflau 39 de migranți din Orientul Mijlociu – cetățeni afgani, iranieni și un pakistanez, cu vârste cuprinse între 2 ani și 44 de ani.
Vasul era condus de un cetățean ucrainean în vârstă de 54 de ani, care era ajutat de un cetățean turc în vârstă de 40 ani.
Migranții le-au declarat autorităților că au plecat din Turcia la bordul iaht-ului, plătind unor persoane din acea țară sume cuprinse între 1.500 și 5.000 de euro, cu scopul final de a ajunge în Germania.
Polițiștii de frontieră le-au întocmit cetățeanului ucrainean și celui turc dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, urmând ca miercuri cei doi să fie duși la Parchetul Tribunalului Constanța.
Totodată, cetățeanul ucrainean mai este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător.