Prima pagină » Știri » Mihai Fifor: Îi identificăm pe cei care fac transport ilegal de persoane, așa-zisul «ia-mă, nene», pentru a preîntâmpina situații care au dus la dezastrul din Caracal

Mihai Fifor: Îi identificăm pe cei care fac transport ilegal de persoane, așa-zisul «ia-mă, nene», pentru a preîntâmpina situații care au dus la dezastrul din Caracal

Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, a declarat, vineri, referitor la verificările ce vor fi făcute la cei care fac transport ilegal de persoane, că autoritățile vor să preîntâmpine situații cum a fost cea de la Caracal, precizând că aceste măsuri vor fi implementate, indiferent de cost.

„Sunt o serie întreagă de modificări, principiul de bază este acela că încercăm să permitem să creăm cadrul pentru o viteză de reacție mai bună în cazul unor spețe cum este cea de la Caracal, asta înseamnă că ne dorim ca polițistul să intervină la timp, să nu treacă printr-o întreagă procedură care poate să întârzie acest lucru. Asta nu înseamnă că dorim să generăm un cadru pentru intervenții abuzive sau ceva de genul acesta, pentru că e posibil să apară și astfel de idei. Tocmai de aceea, proiectul este în dezbatere publică 30 de ile, chiar am invitat pe toți cei care doresc să vină cu idei, cu propuneri vis-a-vis de acest proiect să o facă. Suntem interesați ca la finalul perioadei de transparență să putem să avem un act normativ foarte bine construit care să fie un instrument în favoarea celor care trebuie să acționeze extrem de rapid în situații cum a fost cea de la Caracal”, a declarat Mihai Fifor, în ceea ce privește proiectul de lege pentru persoanele dispărute.

Poliția Română a început și verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată țara, după cum a anunțat ministrul.

„În paralel, de ieri dimineață a început o altă acțiune a Poliției Române, identificăm pe cei care fac transport ilegal de persoane, îi știm cu toții și îi vedem la marginea orașelor, așa-zisul «ia-mă, nene», pentru că trebuie să încercăm să preîntâmpinăm situații care au dus, iată, la dezastrul de la Caracal. Vreau să vă asigur că nu ne vom opri, până când nu vom reuși să punem pe roate un sistem care să funcționeze așa cum trebuie și până nu vom ști ce s-a întâmplat la Caracal și nu vom identifica vinovații pentru ca aceștia să răspundă. Raed Arafat, cu grupul pe care îl coordonează, este pregătit să vină cu măsuri. Ceea ce trebuie să știe cetățenii acestei țări este că nu costurile ne vor opri. Indiferent decât ar costa, toate aceste măsuri se vor implementa, nu cred că există preț pentru viața unui cetățean (în ceea ce privește sistemul de localizare și costurile – n.r.)”, a completat Fifor.

Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări, dar și pe traseele de deplasare a acestor autovehicule.

Polițiștilor rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalității economice și de la transporturi li se vor alătura și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

 

Citește și