Mihai Fifor: Pensionarea la 70 de ani și creșterea Pilonului 2, cadoul PNL pentru business-urile private

Publicat: 09 01. 2020, 10:52

„După ce ani de zile au acuzat cu nu sunt bani de pensii, deși erau, după ce au refuzat îndelung să-și asume creșterea cu 40% a pensiilor începând cu septembrie 2020, liberalii, conduși de Orban, revin la scenariul pensionării la 70 de ani și reiau teoria creșterii contribuțiilor la Pilonul 2 de pensii.De fapt, un nou cadou făcut de PNL business-urilor private, aspect evidențiat clar de marile sindicate din România. În speță, inițiativa reprezintă un mod de subminare al sistemului public de pensii, iar majorarea anunțată de Cîțu de la Pilonul I la Pilonul II de pensii, de la 3,75% cât e în prezent, la 6% în 2021 este un semnal clar în acest sens”, a scris Mihai Fifor, joi, pe pagina sa de Facebook.

Fostul secretar general al PSD a subliniat că speranța de viață în România este de 75 de ani, astfel încât creșterea vârstei de pensionare, chiar și opțională, nu este posibilă.

„Riscul este cu atât mai mare cu cât guvernarea PNL a eliminat posibilitatea opțiunii între Pilonul I și Pilonul 2, pe care guvernarea PSD legiferase.Ceea ce este și mai dureros e faptul că PNL ignoră evidența faptului că în România nu se poate mări vârsta de pensionare sub nicio formă, nici măcar ca opțiune. Realitatea ne arată că în România speranța de viața este de 75 de ani, față de media UE de 81 de ani. Prin urmare, orice comparație cu Uniunea Europeană trebuie să pornească de la această diferență”, a mai evidențiat acesta.

Fifor atrage atenția că efectele „catastrofale” ale guvernării PNL vor fi greu de corectat.

„După refuzul de a majora alocațiile copiilor, inghetarea pensiei minime și măsura ilegală de a crește accizele la carburanți, PNL a început anul cu o nouă agresiune la adresa românilor.Cinismul politicii liberale nu mai surprinde pe nimeni. Dar efectele catastrofale ale acestei guvernarii vor fi greu, daca nu imposibil de corectat dupa ce romanii ii vor trimite acasa”, a conchis Fifor.

Raluca Turcan a declarat ,miercuri, că există un proiect care prevede posibilitatea angajaților să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani, dar a apreciat că România nu este pregătită pentru acest lucru.

Ludovic Orban a explicat anunțul vicepremierului, afirmând că e o temă în discuție prin care, după vârsta de pensionare, anumite categorii de oameni să poată lucra fără să fie condiționați de decizii administrative.