Mihai Mazăre: Avocații au decis să sesizeze autoritățile franceze despre abuzul celor din Madagascar asupra lui Radu Mazăre
„Avocații lui din Franța, când au constatat în această dimineața abuzul care i s-a făcut de către autoritățile din Madagscar, au decis să sesizeze autoritățile franceze despre acest lucru. Nu știm dacă acest lucru va avea ca rezultat oprirea tranzitării lui prin Franța sau alte consecințe juridice. Este acțiunea lor, conform legislației franceze. Nu a cerut Radu Mazare azil politic în Franța”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Mazăre.
Radu Ștefan Mazăre este în custodia Poliției Române, au anunțat reprezentanții instituției, precizând că întoarcerea fostului primar al Constanței pe teritoriul României va avea loc luni.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul primar al Constanței va sosi pe Aeroportul Henri Coandă București, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.
Potrivit procedurilor, după ce este adus în țară, fostul primar trebuie încarcerat și apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.