Prima pagină » Știri » Mihail Vlasov, patru ani de închisoare cu executare

Mihail Vlasov, patru ani de închisoare cu executare

Mihail Vlasov, patru ani de închisoare cu executare
Mihail Vlasov, patru ani de închisoare cu executare

Decizia luată vineri de CAB poate fi contestată la instanța supremă.

Mihail Vlasov este judecat sub control judiciar din 30 august 2014, după ce, din 24 aprilie 2014 a fost arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki. Anterior, din 19 martie 2014 până în 24 aprilie 2014, Vlasov a fost arestat preventiv.

Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori și a solicitat instanței să fie judecat în procedură simplificată, astfel încât să-i fie redusă pedeapsa, însă Curtea de Apel București a decis, în 21 octombrie 2014, să-i respingă cererea.

Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României susținea că în dosarul său nu s-a realizat niciodată un flagrant, iar în rechizitoriu procurorii au spus „numai minciuni”, care se vor putea proba la un moment dat.

La ultimul termen, în 18 februarie, el a rugat-o pe judecătoarea Curții de Apel București să-l achite, precizând că, dacă va fi condamnat, aceasta va trăi „cu conștiința încărcată toată viața”.

În 9 aprilie 2014, procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, suspendat la acel moment din funcția de președinte al CCIR, pentru trafic de influență.

Mihail Vlasov a fost denunțat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut, în 13 martie 2014, un milion de euro. În 18 martie 2014, Vlasov a fost prins în flagrant, într-un restaurant din București, după ce a primit de la omul de afaceri 200.000 de euro.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanței, că în schimbul acestor bani, Vlasov i-ar fi promis omului de afaceri că-și va folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR învestiți cu soluționarea unui dosar în care denunțătorul avea calitatea de pârât-reclamant și că îi va determina pe aceștia să pronunțe o hotărâre arbitrală favorabilă acestuia.

Dosarul de la Curtea de Arbitraj avea ca obiect pretențiile formulate de SC Infopressgroup SA, care cerea de la Petroczki și asociatul lui suma de 15 milioane de lei, precum și cererea reconvențională având ca obiect de plată suma de 270.000 de euro, potrivit informațiilor din dosar.

Într-un alt dosar, Mihail Vlasov este urmărit penal pentru șantaj, în aceeași cauză fiind cercetată și fiica sa Vanda Vlasov. Mihail Vlasov este acuzat că l-ar fi amenințat pe președintele interimar al Camerei de Comerț și Industrie a României, spunându-i „că nu este bine ce face” și că nu ar vrea „să sufere și copiii altuia”.

„La data de 5 mai 2014, Vlasov Mihail, folosindu-se de un înscris olograf, l-a amenințat pe președintele interimar al Camerei de Comerț și Industrie a României (Mihai Daraban, n.r.), prin darea în vileag a unei prezumtive fapte de corupție ce ar fi compromițătoare pentru acesta, în scopul de a dobândi pentru sine un folos nepatrimonial, constând în evitarea tragerii la răspundere penală pentru faptele penale săvârșite în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, aspecte sesizate de noua conducere a instituției organelor de urmărire penală”, arătau procurorii în ordonanța de efectuare a urmăririi penale.

Citește și