Mii de angajați în penitenciare și polițiști, protest în fața Ministerului de Interne. Aceștia cer demiterea lui Tudorel Toader
„Le cerem acestor onorabili guvernanți să respecte legea 153 din 2017, în sensul ca și Poliția Română să fie introdusă în această grilă a legii, iar salariile să fie cele din Legea 153, nu din 2009. Suntem într-un paradox pe care numai Lia Olgușa Vasilescu îl înțelege. O medie a salariilor de încadrare, avem de 1.950 – 2.000 de lei, adică la nivel de muncitor necalificat. Dacă ei înțeleg că cei care trebuie să asigure siguranța publică, dacă ei înțeleg că așa se face o poliție modernă, se înșală amarnic. Suntem dispuși la manifestări de protest pe termen lung”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
„Cerem Guvernului trei măsuri: îmbunătățirea condițiilor de muncă, plata orelor suplimentare, sunt peste un milion de ore suplimentare, îmbunătățirea condițiilor din penitenciare și pentru personal și angajări în sistem. Cerem o salarizare echitabilă, aplicarea grilei de salarizare, așa cum s-a făcut și pentru celelalte categorii de personal, este o problemă și la legea pensiilor, pentru că toate au fost ciuntite în 2017, au fost tăiate cu aproape 30%. Totodată, cerem demiterea ministrului Tudorel Toader pentru că s-a dovedit incapabil să gestioneze penitenciarele. Singurele măsuri au fost beneficii pentru detinuți și ultima măsură- acordarea unor premii pentru condamnații dintre 2012 și 2017, ceea ce ar însemna între 8.000 si 12.0000 de euro per deținut. Cerem demiterea ministrului”, a declarat președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitrașcu.
Câteva mii de angajați din penitenciare și poliție din toată țara protestează, la ora transmiterii știrii, în fața Ministerului Afacerilor Interne. De la ora 12.00, protestatarii se vor îndrepta spre Piața Victoriei, unde mitingul va continua, în fața Guvernului, în intervalul 13:00 – 16:00.
„Ne-am saturat să fim plătiți ca în 2009, vrem să fim plătițți ca în 2018 pentru că exigențele se raportează la prezent, nu la trecut. Suntem plătiți în baza unei legi abrogate și 80 și ceva la sută au salariul de bază în valoare de 1.900 de lei, e valoarea salariului minim pe economie. Un muncitor calificat la Poliția Locală are 2.500 de lei, iar un polițist este fericit dacă ajunge la 1.900 de lei. Este inacceptabil”, a spus unul dintre protestatari.
Un altul, venit din Suceava, spune că în condițiile actuale, muncitorii din Ministerul de Interne sunt la limita supraviețuirii: „Am venit de la Suceava pentru a cere salarii decente. Sunt de 19 ani în domeniu. Mă descurc la limita supraviețuirii, de la o lună la alta. Ne descurcăm greu cu banii, dacă eram bine nu eram aici. Vom continua până vom găsi o cale de comunicare”.
Ministerul de Interne a anunțat, legat de protest că:
„1.Legea salarizării bugetare nr. 153/2017 prevede etapele în care vor avea loc creșterile salariilor personalului bugetar până în anul 2022. Evident că fiecare categorie profesională își dorește să beneficieze de aceste creșteri salariale încă din primul an de aplicare a legii, însă o creștere a salariilor pentru toți bugetarii în același timp nu ar fi putut fi sustenabilă din punct de vedere al posibilităților bugetare.
2. Deși polițiștii și militarii vor intra în grilă în mod etapizat, până în 2022, cu creșteri succesive, an de an,polițiștii au beneficiat de măriri salariale în ultimul an, astfel:
– creștere salarială de 10% în octombrie 2017;
– creștere salarială de 4-5% la salariul net din ianuarie 2018;
– mărirea unor sporuri (de 5% sau 10%) pentru 28.000 de polițiști din ianuarie 2018.
Cel mai mic salariu net din Poliție (al unui agent debutant) a crescut de la 1.373 în decembrie 2016, la 1.776 în ianuarie 2018, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.
Ofițerii de poliție, fără funcție de conducere au salariile nete între1.909 lei și 6.777 lei, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.
Ofițerii cu funcții de conducere au salariile nete între 2.600 și 11.000 de lei (în cazul chestorilor), la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei șialte sporuri, după caz.
Munca prestată în zilele libere și sărbătorile legale se plătește ca o zi normală de lucru la care se adaugă un spor de 75%. z”.
Sursa citată mai anunță că începând cu luna aprilie 2018, polițiștilor li se vor plăti orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii.
„Anul acesta se vor achiziționa autoturisme și autospeciale în valoare de 120 milioane de lei.Procedura de achiziție este deja începută, fiind urcat anunțul pe SEAP. Dintre acestea, cele mai multe (700-800 buc.) vor fi destinate Poliției Române”, se arată în comunicatul de presă.